Cum să te porți cu oamenii care cred că au mereu dreptate
Dragoste & Sex · Relatii / 08.09.2018

Relația ta cu oamenii care cred că au mereu dreptate se poate dovedi a fi una dificilă, în special atunci când nu ai ce face decât să îi confrunți pe aceștia. Poate că ai o rudă care își afirmă mereu punctul de vedere, chiar și când știi că nu poate greși mai mult de-atât.

Aceasta poate încerca să te convingă cu argumentele sale sau să-ți spună în fața tuturor celorlalți cum ar trebui să-ți trăiești viața în mod constant. Poate că te gândești să-ți schimbi coafura, dar insistă că știe mai bine ce tunsoare ți s-ar potrivi. Îți explică până la ultimul detaliu că ar fi mai bine să scapi de cei șase centimetri de păr pe care te-ai chinuit să-i crești. Cum poți face față acestei situații fără a-ți pierde răbdarea? 
 

Cum ar trebui să interacționezi cu persoanele care cred că au mereu dreptate?


1. Nu încerca prea mult să pui un diagnostic pe tulburarea de personalitate a persoanei în cauză


Poți crede că numai un narcisist va vedea viața din perspectiva proprie, așa că persoana în cauză trebuie să aibă în mod clar aceste trăsături egoiste. Însă există posibilitatea ca persoana care încearcă să-ți spună că are mereu dreptate să aibă o altă tulburare de personalitate. Sau poate că relațiile nu au fost niciodată perfecte între voi, așa că poate că nici măcar nu este vorba despre o tulburare de personalitate.

2. Dă-ți seama că acest comportament poate proveni dintr-un nivel scăzut al inteligenței emoționale


Înțelegerea rolului pe care îl are inteligența emoțională în relațiile interpersonale reprezintă primul pas care te ajută să faci față persoanelor care duc lipsă de inteligență emoțională. După ce analizezi nivelul inteligenței emoționale, s-ar putea să fii nevoit să fii mai deschis, permițându-i persoanei în cauză să știe cum te simți și cum te-ai simți cu cineva cu un nivel înalt al inteligenței emoționale.

3. Nu te enerva


Este cu siguranță enervant să fie nevoie să îți aperi propriile puncte de vedere și preferințele în fața opoziției continue. Cu toate acestea, dacă arăți că poți fi inteligent emoțional prin controlul propriilor reacții, poți să stabilești un exemplu bun pentru persoana care crede că are mereu dreptate. Cine știe, poate că își va schimba perspectiva în viitor.

4. Uită-te în oglindă înainte de a da vina pe cealaltă persoană


Oamenii care încearcă în mod constant să demonstreze că au dreptate și că tu greșești te vor situa în defensivă. Este posibil să existe o sămânță de adevăr în tot ceea ce auzi, așa că încearcă să decizi dacă și tu ești cel care trebuie să se schimbe.

5. Ține liniile de comunicare deschise


Nu este deloc plăcut să fii cu o persoană care încearcă în mod constant să te facă să te simți ca și cum ai fi inadecvat, deci poți doar să stai departe de acea persoană. Cu toate acestea, este posibil să nu ai de ales și să nu poți evita prezența acestei persoane în viața ta. Încearcă să găsești un numitor comun cu astfel de persoane, mai ales când fac parte din familia ta, colectivul de la birou sau vecinii tăi. 

Oamenii care cred că au dreptate tot timpul și care nu au nicio ezitare în a-ți spune acest lucru te pot face să treci prin cele mai mari provocări interpersonale. Însă în momentul în care îți dai seama cum să te porți cu oamenii care cred că au mereu dreptate, inteligența ta emoțională și propria împlinire au de câștigat, ajungând să se dezvolte și să fie aprofundate.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro