Există sau nu iubire autentică? Iubirea firească trebuie să fie condiţionată sau necondiţionată? Mulţi ar spune că trebuie să fie necondiţionată, în felul acesta justificându-şi vorbele, gesturile, absenţele sau neimplicarea în relaţie.

E normal să avem aşteptări de la partenerul nostru şi în egală măsură acesta să aibă aşteptări de la noi?  Se vorbeşte şi se scrie foarte mult în ultimul timp despre iubirea autentică, adevărată. Cum reuşesc doi oameni să călătorească împreună prin viaţă şi să ajungă după foarte mulţi ani să se privească zâmbind şi să se ţină de mâna? Încă este un mister. Un mister al iubirii şi al vieţii. Într-o relaţie este mai bine să reparăm ceea ce am stricat sau să înlocuim? Sunt întrebări la care toţi căutăm răspunsuri.

S-a vorbit şi s-a scris mult în cărţile de specialitate, în reviste, pe bloguri, despre relaţii, despre fericire, despre parteneri, despre asumare, despre ce înseamnă şi ce presupune o viaţă de cuplu împlinită.
Iubirea este că o călătorie, ca un drum cu dublu sens. Într-o relaţie sănătoasă, funcţională, fiecare parcurge jumătatea lui de drum, apoi ce doi parteneri se întâlnesc şi încep să construiască împreună. Ce construiesc? O relaţie care va însemna viaţă lor împreună. Îşi construiesc până la urmă viitorul. Fără orgolii, fără resentimente, fără patimi, fără ranchiună, fără reproşuri. Pentru că în iubire nu este loc pentru aşa ceva. Nu este loc pentru ego-uri însetate de lupta, însetate de poziţii de putere în cuplu.

În iubire nu se dau bătălii şi nu se câştigă războaie. Iubirea se învaţă, clipă de clipă, ceas de ceas, zi de zi. Este un proces continuu de cunoaştere, pe tot parcursul vieţii. De autocunoaştere a propriilor nevoi, a propriilor aşteptări, de cunoaştere a nevoilor partenerului, de cunoaştere a relaţiei, de conectare emoţională, de învăţare a unor roluri, de apartenenţa la valorile celuilalt, fără a renunţă la propriile valori, fără a renunţă la propria identitate. Într-o relaţie trebuie să ne bucurăm permanent de prezenţa celuilalt în viaţă noastră, de binefacerile relaţiei, de realizările partenerului, de plusul de valoare pe care acesta îl poate aduce în viaţă noastră, dar şi de plusul de valoare pe care îl putem aduce noi în viaţă partenerului. Iubirea autentică este în acelaşi timp o iubire matură şi responsabilă, dar şi o iubire atentă, grijulie, protectoare. Iubirea trebuie protejată, trebuie întreţinută, trebuie cultivată, hrănită, alimentată cu acel foc viu care ne va însoţi în această călătorie care se numeşte viaţă. Aşa cum ne place să avem o casă curată, îngrijită, caldă, primitoare, frumoasă, aşa trebuie să fie şi relaţia noastră. Niciodată nu trebuie să aşteptăm ca celălalt să ne spună “bună dimineaţă”, “te iubesc”, mi-e dor de tine” sau “noapte bună”. Noi trebuie să facem acest lucru, pentru că fiecare gând bun încărcat de o energie pozitivă ni se va întoarce negreşit. Bărbatul şi femeia fac parte dintr-un puzzle, un puzzle al iubirii, al reciprocităţii, al bunăvoinţei, al toleranţei şi se vor caută până când cele două piese se vor potrivi.

Orice posibilă problemă, cel mai mic disconfort emoţional trăit în viaţa de cuplu trebuie comunicat partenerului şi trebuie discutat, remediat. Nimic nu trebuie lăsat pentru a doua zi, sau pentru săptămâna următoare, din lipsa timpului sau a dispoziţiei. Pentru iubire trebuie să ne facem timp, mai mult decât pentru orice. Toate problemele emoţionale nerezolvate în timp util generează nemulţumiri, frustrări, insatisfacţii, care într-un fel sau altul, mai devreme sau mai târziu vor defula şi atunci s-ar putea să fie prea târziu.

“Cu toţii avem pe cineva cu care nu ne putem înţelege: un prieten sau un coleg care se plânge mereu, un şef prea critic, un vecin nesuferit, un adolescent care se bosumflă şi trânteşte uşile sau un partener de viaţă iubitor, dar care ne provoacă iritare. În bestsellerul sau Cum să ne simţim bine împreună: secretul funcţionarii relaţiilor, David Burns pune în aplicare terapia cognitiv- comportamentală – o formă de terapie psihologică ce nu foloseşte medicamente, cu rezultate dovedite clinic şi care a revoluţionat tratamentul depresiei la nivel mondial. Cartea explică într-un mod inovator de ce ne este atât de greu să ne înţelegem între noi şi cum putem transformă relaţiile conflictuale, cu probleme, în unele reuşite. Metodă lui David Burns de îmbunătăţire a relaţiilor este surprinzător de uşoară şi de simplă. Volumul “Cum să ne simţim bine împreună” se sprijină pe 25 de ani de experienţă în domeniul clinic, precum şip e cercetări inovatoare effectuate observând un eşantion de peste 1000 de persoane. Folosind metodele terapiei cognitiv-comportamentale, David Burns a elaborate scale foarte fiabile de măsurare a depresiei, anxietăţii, furiei şi satisfacţiei în cadrul relaţiilor. Cartea explică într-un mod innovator de ce ne este atât de greu să ne înţelegem între noi. “…o bună comunicare are nevoie de trei lucruri. În primul rând, trebuie să fii capabil să îţi exprimi sentimentele deschis şi direct. În al doilea rând, trebuie să fii capabil să asculţi într-un mod nedefensiv când vorbeşte partenerul tău. În al treilea rând, trebuie să îţi tratezi partenerul cu respect, chiar dacă te simţi furios sau frustrate”, David Burns – Cum să ne simţim bine împreună.

Autor: Sorin Lucaci