Cu toţii ne dorim să fim fericiţi şi împliniţi alături de partenerii noştri, să nu suferim şi să avem o relaţie cât mai bună pe termen lung.

Cu toate acestea, în relaţiile de cuplu putem pune în joc şi comportamente distructive, infantile, de care nu suntem conştienţi şi care pot slabi sau strica relaţia mult dorită.

Se naşte întrebarea de unde vin toate aceste lucruri? Ne poate afecta trecutul nostru actuala viaţă de cuplu? Ne poate influenţa ceea ce am trăit ca şi copii în familiile noastre relaţia de iubire din prezent? Ne mai pot durea încă răni neînchise din istoria personală de viaţă? Dacă de pildă, ne-am simţit neiubiţi, neacceptaţi sau neînţeleşi de către părinţii noştri în copilărie, putem oare proiecta aceste trăiri emoţionale asupra partenerului? Suntem oare conştienţi de ceea ce ni se întâmplă şi de consecinţe?

Cel mai probabil aceste aspecte de fineţe ale unei dinamici relaţionale de cuplu rămân neobservate şi neconştientizate. Când într-o relaţie de cuplu partenerii intră într-o zonă de conflict ei sunt tentaţi mai degrabă să dea vina unul pe celălalt şi să se distanţeze.

Mult mai rar se întâmplă ca fiecare să îşi facă un examen onest de conştiinţă şi să îşi asume anumite puncte personale mai slabe sau vulnerabile care pot fi implicate în generarea conflictului. De exemplu, o femeie care în copilărie a avut un tată dur, distant, rece emoţional poate fi înclinată inconştient să intre în relaţie cu un bărbat având aceste caracteristici. Sau ea va pune automat în joc anumite comportamente care pot determina un bărbat să devină distant, rece emoţional. Relaţia inconsistentă cu tatăl ei a împiedicat-o, din păcate, să aibă încredere în ea şi în feminitatea ei şi poate proiecta paternul relaţiei fiică-tată în relaţia cu partenerul de cuplu.

O relaţie bună tată-fiu poate asigura succesul copilului devenit bărbat într-o relaţie de cuplu. Conştient sau inconştient, fiul va aduce în relaţia cu viitoarea sa soţie modelul tatălui. Dacă tatăl devalorizează sau dispreţuieşte femeile şi feminitatea, de exemplu, şi fiul poate fi tentat să adopte mai târziu aceste atitudini care s-au imprimat profund mai ales în inconştientul său.

Cum să te eliberezi de trecut?

Pentru a ne putea elibera de trecutul nostru, de modul în care am funcţionat ca şi copii în relaţia cu părinţii noştri, pentru a nu afecta negativ relaţia de cuplu putem începe o psihoterapie, proces ce ne va ajută să fim mai autentici şi să putem avea o relaţie de cuplu armonioasă.

Rănile şi traumele existente în trecutul nostru nu se văd, însă au lăsat urme adânci în sufletele noastre. Este nevoie de multă compasiune, blândeţe şi înţelegere atât faţă de propria suferinţă, cât şi faţă de limitele părinţilor noştri care poate ne-au rănit sau ne-au transmis fără să vrea propria lor suferinţă psihică şi incapacitate de a se bucura de viaţă şi de iubire.

Este nevoie de multă iubire şi căldură faţă de noi înşine pentru a ne putea detaşa de trecutul nostru şi a putea construi o relaţie de cuplu solidă. A trăi prinşi în trecut este ca şi cum am vedea lumea prin nişte geamuri înnegrite, plină de zgură. A trăi în prezent presupune să curăţăm acele geamuri prin care îl privim pe celălalt (inclusiv pe partenerul de cuplu) pentru a-l putea vedea cât mai bine şi mai clar.

Articol realizat de Psihoterapeut Andreea Răduţă www.epsihoterapie.ro