Ce trebuie să faci pentru a avea o relaţie reuşită?
Dragoste & Sex · Relatii / 26.09.2017

Rolul mentalităţii în dragoste

Relaţiile noastre sunt adesea pline de dezamăgiri şi de deznădejde. Ne îndrăgostim, iar apoi suntem rănite şi nu reuşim să înţelegem de ce, nu ştim ce am greşit şi ce trebuie schimbat pentru a nu lua totul de la capăt. Autoarea cărții “Mindset”, Carol S. Dweck, ne arată care sunt cauzele pentru care eșuăm în relațiile noastre și cum ne putem schimba mentalitatea pentru a primi dragostea în viața noastră.

Mentalitatea şi dragostea

De ce unele femei reuşesc să construiască relaţii durabile şi împlinite, în timp ce altele trăiesc cu impresia că nu vor reuşi niciodată să facă asta? Răspunsul este simplu: au o mentalitate diferită – în primul caz vom întâlni de obicei o mentalitate rigidă, în timp ce în al doilea există o mentalitate flexibilă. Modul în care ne vedem viaţa cu partenerul nostru are o contribuţie esenţială la dezvoltarea unei bune relaţii.


Problemele mentalităţii rigide

Dacă crezi că partenerul tău şi relaţia ta cu el sunt imposibil de schimbat, atunci ai o mentalitate rigidă. În cele mai multe cazuri, persoanele cu mentalitate rigidă nu doar că nu reuşeşc să depăşească momentele grele ale relaţiilor lor, dar ajung să fie marcate pe viaţă de acestea. Ele ajung să se creadă imposibil de iubit, fapt care le provoacă o imensă suferinţă şi amărăciune. Deoarece nu pot trece peste aceste întâmplări, caută să se răzbune pe partenerul lor de viaţă şi, chiar dacă pun punct acestei relaţii, pornesc cu un mare minus în relaţiile lor viitoare.


O relaţie pentru care nu depui niciun efort este o relaţie condamnată!

Persoanele cu mentalitate rigidă cred că dacă eşti compatibil cu cineva, totul trebuie să vină de la sine, în mod natural. Ele cred că partenerii nu trebuie să se străduiască să-şi rezolve problemele sau să-şi dezvolte abilităţile în cuplu şi nu fac nimic pentru a schimba cursul lucrurilor, atunci când e nevoie, aşteptând ca binele să se întâmple automat.
Acestă abordare este contrazisă de majoritatea experţilor în relaţii de cuplu:

Aaron Beck, o autoritate în materie de căsnicie, consideră că una dintre cele mai distructive convingeri pentru o relaţie este: „Dacă trebuie să lucrezi la relaţie, ceva este foarte în neregulă cu ea.“
John Gottman, cercetător de frunte pe problema relaţiilor, spune: „Fiecare căsnicie necesită un efort pentru a o menţine pe calea cea bună. Există permanent o tensiune… între forţele care vă unesc şi cele care vă pot despărţi.“
Convingerea că succesul nu necesită efort le răpeşte acestor persoane tocmai ceea ce ar face ca relaţia lor să înflorească. În mod inevitabil, relaţiile lor se destramă.


Greutăţile din relaţie indică probleme de caracter

Persoanele cu mentalitate rigidă cred că greutăţile din relaţie sunt un semn al unor probleme adânc înrădăcinate. Ele nu pot accepta faptul că, la fel cum nu există mari realizări fără obstacole, nu există relaţii grozave fără conflicte şi fără probleme. Adeseori, ele îşi învinuiesc partenerul şi consideră că relaţia lor nu funcţionează din cauza problemelor de caracter ale acestuia, fapt care le face să considere că aceste probleme sunt irezolvabile.

Competiţia: partenerul ca inamic

Persoanele cu mentalitate rigidă au de asemenea tendinţa de intra mereu în competiţie cu partenerul lor şi de a-l considera chiar un inamic. Ele se întreabă mereu cine este cel mai deştept, mai talentat, mai plăcut dintre ei şi simt nevoia de a-l egala sau de a-l depăşi pe acesta. Sunt multe moduri excelente de a-ţi susţine partenerul sau de a-ţi manifesta interesul pentru viaţa sa. Acesta nu este unul dintre ele!

Cultivă-ţi mentalitatea flexibilă!

O mentalitate flexibilă te va ajuta să descoperi că relaţia cu partenerul tău de viaţă poate fi schimbată, poate evolua, poate fi dezvoltată într-o direcţie bună. Femeile cu mentalitatea flexibilă nu aşteaptă minuni, ele ştiu că o relaţie bună nu poate fi obţinută decât printr-un efort continuu.
Ele ştiu de asemenea că trebuie să înveţe din experienţele prin care trec, să înţeleagă, să ierte şi să meargă mai departe. După cum spunea o femeie: „Nu sunt o sfântă, dar am ştiut că, pentru propria linişte, trebuia să iert şi să uit. M-a rănit, dar mă aştepta o viaţă întreagă înainte şi să fiu a naibii dacă aveam de gând să trăiesc în trecut. Într-o zi, am spus: «Mult noroc lui şi mult noroc mie.»“
Trebuie să admiţi că în orice relaţie apar probleme şi să încerci să le vezi din perspectiva mentalităţii flexibile: permite-i partenerului tău să-şi exprime opiniile diferite, ascultă cu atenţie şi discută-le cu răbdare şi drag, străduieşte-te să te vindeci de nevoia de a învinui.
Datorită mentalităţii lor flexibile, aceste persoane nu doar că nu rămân marcate de experienţele neplăcute prin care au trecut, dar ştiu că pot învăţa din ele, fapt care le permit să evolueze, ajutându-le în relaţiile viitoare. Ele uită trecutul şi se deschid spre viitor!
    
Citiţi mai mult despre modul în care o mentalitate flexibilă vă poate ajuta să aveţi o relaţie reuşită în cartea scrisă de Carol S. Dweck, Mindset. O nouă psihologie a succesului, apărută la Curtea Veche Publishing.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro