Ce se întâmplă în corpul tău când treci printr-o despărțire
Dragoste & Sex · Relatii / 18.10.2017

Despărțirile nu sunt ușoare. Nu numai că relația ta a ajuns la sfârșit, dar în unele zile îți este greu și să te dai jos din pat.

Iar în alte zile trebuie să încerci să stai departe de telefon, astfel încât să nu fii tentată să îl suni pe fostul. Cu toate că nu există o alinare imediată, s-ar putea să îți fie și ușor să înțelegi aceste lucruri dacă știi ce se întâmplă în corpul tău când treci printr-o despărțire. Iată ce spun experții!

Care sunt schimbările care apar în corpul tău când treci printr-o despărțire?

Simți durere fizică


Dacă simți durere după o despărțire, nu ți se pare. După un eveniment traumatizant emoțional precum o despărțire, corpul tău simte durere fizică. Studiile realizate au ajuns la concluzia că aceiași receptori ai durerii sunt activați și atunci când îți rupi piciorul la fel ca atunci când treci printr-o despărțire. Sunt folosite medicamente de durere pentru a calma acești receptori. Cercetările realizate în ultimele decenii ne-au demonstrat că durerea emoțională și socială chiar este resimțită de organism. De fapt, acest tip de durere este înregistrat în aceeași parte a creierului precum durerea fizică. 

Treci prin sevraj


Dacă ți s-a părut vreodată că treci prin sevraj după ce te-ai despărțit de partener, se pare că ai avut dreptate. La fel cum treci prin sevraj dacă renunți la fumat, poți avea simptome similare după o despărțire. Ruptura de un partener poate provoca simptome adevărate care se regăsesc în sevrajul dependenților de droguri. Relațiile bazate pe iubire determină creierul să secrete hormoni care ne hrănesc centrul plăcerii și al recompenselor, în același fel în care o fac heroina și cocaina. Despărțirea de un partener poate determina corpul tău să sufere după acesta. Poate de aceea mănânci mai multă înghețată decât de obicei, poate fi văzută ca echivalentul unui plasture cu nicotină.

Slăbești sau te îngrași


Ai observat vreodată că te-ai îngrășat sau ai slăbit după ce ai trecut printr-o despărțire? Pierderea sau câștigul în greutate sunt des întâlnite după o despărțire. Dacă te îngrași, probabil că este din cauza cortizolului care te convinge că trebuie să mănânci o pizza sau o ciocolată întreagă atunci când ești stresată. În momentul în care slăbești, are loc alt proces. Corpul este inundat de adrenalină care, în mod esențial, depășește nivelul de cortizol, dar în cazul multor persoane creșterea nivelului adrenalinei suprimă apetitul și cauzează pierderea în greutate prin stimularea metabolică și suprimarea apetitului.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro