Ce este iubirea necondiţionată și cum îți dai seama că o primeşti
În societatea complicată în care trăim azi, se pare că iubirea necondiționată e un concept intangibil. Sunt de fapt multe voci care afirmă că acest sentiment este unul creat de mass-media, un construct social menit să ne asigure supraviețuirea ca specie.
Cu toate acestea, în completă opoziție cu aceste cuvinte de mai sus, pe care poate partea logică a minții noastre le acceptă ca fiind adevărate, avem amintirea unei iubiri complete, desăvârșite, pe care am simțit-o de câteva ori în viața noastră. Vezi mai jos dacă există cu adevărat iubirea necondiționată, cum o poți oferi și cum știi dacă ți-a fost dăruită!Energia iubirii necondiționate: ce înseamnă să iubești necondiționat?
Iubirea necondiționată înseamnă, practic, să oferi o iubire completă, din toată inima, indiferent de greșelile pe care cel iubit le-a comis, dar și de faptul dacă îți întoarce sau nu sentimentele. Atunci când iubești necondiționat, nu ții cont de faptul dacă celălalt merită sau nu iubirea ta, dacă este sau nu alături de tine, și o faci pentru tot restul vieții tale.
Iubirea necondiționată nu este însă numai romantică. Iubirea necondiționată poate fi oferită și unui părinte, unui copil, unui animal de companie, unui prieten sau chiar unui străin, atunci când am evoluat atât de mult din punct de vedere spiritual.
În ceea ce privește energia iubirii necondiționate, aceasta a fost discutată de către Dr David Hawkins, un învățător spiritual care a analizat acest concept în „Letting go”. Conform lui, energia iubirii necondiționate este miraculoasă, transformatoare, fără efort, iertătoare și chiar sfântă, epitete pe care autorul le enumeră raportându-se la propria sa experiență.
De asemenea, Hawkins ne oferă și una dintre cele mai frumoase descrieri ale iubirii necondiționate ca fiind iubirea care nu presupune niciun atașament, nicio limitare, nicio așteptare, niciun interes ascuns, nicio evidență a cui a dat mai mult sau mai puțin. Această dragoste este astfel liberă de orice legături, dincolo de înțelegere, plină de compasiune, răbdare și înțelepciune. Citește continuarea pe divahair.ro!