Nu cred că au trecut 3 săptămâni întregi după decizia mea și am revenit la ganduri mai bune. Am reluat legătura cu el însă m-am lovit de refuzul lui total de a mai discuta cu mine. Cred că acest refuz m-a înverșunat pe mine să doresc să îl am iar în viața mea. Așa a urmat o săptămână de rugăminți fierbinți, de plâns în fiecare zi și noapte. Așa am ajuns să scriu acest mail.
Sunt obsedată de acest bărbat? El nu mă mai vrea, dar eu nu pot să renunț la ce a fost și la sentimentele pe care încă le mai am pentru el. Am regrete, l-am pierdut din vina mea!
Pe bărbatul pe care il iubesc cu toată ființa mea, l-am alungat într-un moment în care am simtit că nu mai pot să fiu a doua femeie din viața lui. Acum, din păcate prea târziu, mi-am dat seama că nu îmi văd viața fără el. Sunt distrusă, amărâtă și cu sufletul bolnav de o iubire imposibilă.
Dumnezeu să mă ajute !
De câte ori primesc un astfel de mesaj, simt durerea și disperarea celui (celei) care îmi scrie. Aș vrea să iau această durere cu mâna dacă aș putea, dar nu pot și nici nu este acesta rolul meu. Înțeleg însă neputința de a trece peste acest moment și dificultatea revenirii la o stare normală. Dar, știu că toate situațiile de acest fel au o rezolvare.
Mai întâi, aș vrea să ne uităm obiectiv la acest tip de situație, care nu este nici pe departe un caz singular. De ce ajungem aici?
1. Cum funcționează intimitatea la femei și bărbați
Femeile creează legături emoționale puternice cu un partener prin intimitate. Bărbații însă nu funcționează așa. Ei pot face distincție între intimitate și sexualitate, astfel că pot iubi o femeie și avea relații sexuale cu alta, fără a se lega emoțional de cea cu care are o aventură sau relație pasageră. Femeile care își spun că pot vedea un barbat doar ca pe un partener sexual, cad în capcana atașamentului emoțional, de cele mai multe ori. Există și excepții, însă de cele mai multe ori sunt generate de dezechilibre emoționale.
2. Confundăm iubirea cu obsesia
Când se îndrăgostesc, unii oameni formează atașamente și dependențe atât de puternice, încât nu își mai imaginează existența lor fără prezența persoanei iubite. În momentul în care simt că ar putea pierde o persoana iubită, în multe persoane se activează posesivitatea. În unele cazuri, a reda libertatea celui pe care il iubești ar fi o dovadă adevarată de iubire, doar că foarte greu de imaginat și aplicat în realitate.