Bărbatul trebuie să-și întrețină femeia
Nu sunt nici pe departe o femeie întreținută și acesta este poate singurul motiv pentru care pot spune că bărbatul ar trebui să-și întrețină femeia. Și vă spun și de ce: așa este în firea naturii.
Până nu de mult, bărbatul era considerat stâlpul familiei, el era cel care deținea puterea și tot el avea grijă să nu lipsească nimic de pe masă. Sigur că lucrurile au evoluat. Ne-am dorit egalitate, recunoaștere, carieră. Însă câte femei de succes au curaj să recunoască faptul că plătesc un preț prea mare? Câte au curaj să spună că s-au privat de lucruri mai importante decât cariera sau banii? Vina aparține ambelor tabere, atât bărbaților, cât și femeilor.
Bărbații, pe de-o parte, își doresc femei capabile să se întrețină singure, dar în același timp, vor și o mamă bună pentru copiii lor. Pe de altă parte, femeile vor să-și cumpere singure pantofii pe care și-i doresc, vor să devină conducătoare, să primească recunoștință, neștiind că asta nu merge mână-n mână cu sensibilitatea de care au nevoie într-o relație. Femeile nu-și mai dau seama că atunci când reușesc să fie independente financiar, devin independente din toate punctele de vedere. Așa se face că nu mai știm să luptăm pentru o relație. Așa se face că ni se plantează în minte ideea că o putem lua de la capăt oricând și că uneori, compromisurile nu sunt de noi. Ori, bunicii noștri poate că nu renunțau atât de repede, poate că erau mai fericiți și mai uniți decât putem fi noi. Poate că erau mai conștienți decât suntem noi că o relație înseamnă muncă, acceptare și respect.
Suntem influențați de puterea financiară
Dacă un bărbat are conturile pline, se poate întâmpla să creadă că i se cuvine totul și să-și respecte mai puțin femeia. În schimb, când femeia este superioară bărbatului din punct de vedere financiar, lucrurile stau altfel. Bărbatul începe să simtă diferența, apoi apare frustrarea, iar lucrurile nu mai ajung în direcția potrivită. Poate că ar trebui să existe un echilibru și iar ajung să mă gândesc la egalitate.
Pornind de la asta, îmi pun întrebarea:
Ce e mai grav? Că există posibilitatea ca un bărbat cu putere financiară să calce pe bec mai des decât alții sau că un bărbat mai sărac decât o femeie se va simți fără dar și poate frustrat?
Eu cred că bărbatul trebuie să rămână bărbat și să-și facă datoria, căci poate acesta este motivul pentru care a fost înzestrat cu mai multă putere decât noi, iar noi.. Noi ar trebui să rămânem partea feminină a cuplului. Să fim noi cele care oferim liniște.
Poate că greșesc, poate că nu sunteți de acord, însă dacă se întâmplă asta, vă rog să lăsați un comentariu. Promit că vă răspund.
Cu drag,
Cosmina