8 motive pentru care o femeie de 30 de ani se îndrăgosteşte mai greu
Dragoste & Sex · Relatii / 20.05.2012

Pragul emoţional asociat vârstei de 30 de ani are efecte mai profunde decât cele observate la prima vedere. Pentru multe femei, entuziasmul unui partener nou se diminuează faţă de dragostea de la 20 de ani. Iată 8 motive pentru care o femeie de 30 de ani se îndrăgosteşte mai greu şi află ce poţi face când cauţi iubirea după acest prag.

Pragul emoţional asociat vârstei de 30 de ani are efecte mai profunde decât cele observate la prima vedere. Pentru multe femei, entuziasmul unui partener nou se diminuează faţă de dragostea de la 20 de ani. Iată 8 motive pentru care o femeie de 30 de ani se îndrăgosteşte mai greu şi află ce poţi face când cauţi iubirea după acest prag.

Se schimbă regulile jocului

Jocurile îndrăgostiţilor, drăgălaşe şi excitante în adolescenţă, sau în urmă cu 10 ani, sunt acum mai dificile. În afară de schimbările emoţionale aduse de maturizare şi lucrurile pe care le cauţi la un partener se modifică sau devin mai importante. Dragostea în sine nu se schimbă după 30 de ani, dar modul în care ajungi să faci parte dintr-un cuplu fericit poate fi mai lung şi mai anevoios.


Crezi mai puţin în dragoste

După o serie de dezmăgiri emoţionale trăite fie de tine, fie de prietene sau rude de o vârstă asemănătoare, pentru multe femei devine tot mai greu să creadă în dragoste. Un pas important este modificarea conceptului de bărbat perfect, de la un Făt Frumos care îţi ghiceşte orice dorinţă la un partener cu drepturi şi responsabilităţi egale, care nu-şi ascunde vulnerabilităţile.

Nu mai poţi fi păcălită la fel de uşor

Dacă un bărbat te poate cuceri doar cu şarm la 20 de ani, după vârsta de 30 de ani devine tot mai greu ca bărbatul nepotrivit pentru tine să-ţi ocupe prea mult timp. Când ştii ce vrei şi este evident că partenerul nu îţi poate oferi aceste lucruri, nici acum, nici mai târziu, piezi mai puţin timp cu bărbaţi nepotriviţi.


Înveţi să-ţi controlezi mai bine sentimentele

Fiind stăpână pe sentimentele tale, poţi evita să te îndrăgosteşti de un bărbat nepotrivit care, chiar dacă nu te păcăleşte cu nimic, te atrage foarte mult.

Nu te mai poţi minţi la fel de uşor

Când te îndrăgosteşti, o mare parte din euforia simţită ţine de micile minciuni pe care ţi le spui cu privire la partener. După vârsta de 30 de ani, devine tot mai greu să te autoconvingi că bărbatul pe care tocmai l-ai cunoscut merită dragostea ta foarte rapid.


Începi să simţi presiunea ceasului biologic

Chiar dacă te-ai gândit dintotdeauna la familie şi copii, după vârsta de 30 de ani ceasul biologic începe să-ţi dea semne subtile că ar fi un moment bun să faci copii. Dacă laşi căutarea unui partener doar în seama argumentului "Va fi un tată bun?", poate fi mai dificil să te îndrăgosteşti cu adevărat de bărbatul ales.

Ai mai puţin timp liber

Când ai muncit mult pentru a avansa în carieră, devine greu să te deconectezi de obiectivele profesionale pentru a căuta partenerul potrivit. Chiar dacă reuşeşti să îţi acorzi timp pentru asta, vei avea mai puţin timp liber de petrecut cu bărbatul potrivit decât în urma cu 10 ani, când lipsa de somn nu era o problemă la fel de mare.


Ştii mai bine ce vrei

Experienţa, maturitatea şi înţelepciunea câştigate odată cu vârsta pot deveni obstacole în calea momentului în care te îndrăgosteşti. Când ştii mai bine ce vrei, poţi alege un partener mai compatibil, dar căutarea lui va dura mai mult odată ce lista de criterii creşte şi, în final, te vei îndrăgosti mai greu chiar dacă ştii că ai găsit un partener care te merită.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro