6 trucuri ca să fii pe placul unui bărbat cu bani. Descoperă-le!
Visul tău este să îţi clădeşti o viaţă frumoasă alături de un bărbat cu bani? Nu te concentra doar pe modul în care arăţi, psihologia bărbatului înstărit este mult mai complexă de atât. Cu cât ai mai multe calităţi pe care potenţialul tău partener bine situat financiar le apreciază, cu atât ai mai multe şanse să te bucuri de exclusivitate în inima lui.
Toate beneficiile care vin la pachet cu o relaţie alături de un bărbat cu bani, de la restaurantele scumpe la care cinezi şi vacanţele exclusiviste, până la cadourile de lux pe care le primeşti, au un preţ piperat pe care tu însăţi trebuie să îl plăteşti: efortul de a fi mereu la înălţime, din toate punctele de vedere.1. Învaţă să îţi pui fizicul în valoare
Primul pas este să deprinzi arta frumuseţii fără cusur, iar acest lucru nu înseamnă să faci operaţii estetice, ci să ştii să-ţi pui fizicul în valoare. Un bărbat cu bani va căuta mereu o femeie frumoasă, deci antrenamentele la sală sunt obligatorii. Menţine-te în formă şi ai grijă ca greutatea ta să fie optimă.
Îngrijeşte-ţi pielea cu ajutorul unui dermatolog, nu te bronza excesiv, învaţă să te machiezi cu măsură, cere sfatul unui profesionist pentru ţinutele tale etc. Fiecare apariţie a ta trebuie să fie una elegantă şi feminină.
2. Fii delicată şi pozitivă
Bărbaţii cu bani resimt cea mai mare satisfacţie atunci când îşi pot exercita puterea şi forţa protectoare asupra femeii de lângă ei. Nu încerca să domini, fii acea posibilă parteneră cu personalitate blândă, delicată şi pozitivă. Zâmbeşte des, arată-i că adori să fii ocrotită şi răspunde politicos celor din jur.
Pune-te la punct cu bunele maniere, nu reacţiona impulsiv şi nu îţi impune punctele de vedere violent. Bărbaţii cu bani caută firi docile, cu un autocontrol desăvârşit şi dispuse să se supună, atunci când este cazul.
3. Informează-te despre domeniile lui de interes
Dacă vrei ca un bărbat cu bani să îşi menţină interesul viu pentru tine, învaţă să îl stimulezi intelectual, înainte să o faci din punct de vedere pasional. Informează-te cu privire la domeniile lui de interes, astfel încât să poţi întreţine cu uşurinţă conversaţii al căror subiect să îi suscite atenţia.
Pune-te la curent cu evenimentele prezentului, fie că ţin de politică, afaceri sau domeniul în care el activează. O minte activă, plină de idei interesante, poate fi mai atrăgătoare decât un bust corectat chirurgical.
4. Adaptează-te lumii lui
Chiar dacă nu ai aceeaşi situaţie financiară precum bărbatul cu bani pe care îl placi, comportă-te de parcă ai face parte din lumea lui. Mergi cât mai des în restaurante scumpe, află cum se îmbracă şi cum se comportă oamenii din cercuri elitiste, nu te arăta stanjenită sau uluită de luxul care te inconjoară, ci mai degrabă perfect "camuflată" în peisaj (chiar dacă îţi tremură genunchii de teamă, impune-ţi o atitudine relaxată).
5. Arată-te dezinteresată de banii lui
Cel mai mare complex al bărbaţilor cu bani este acela că o femeie se indrăgosteşte de averea pe care o au, nu de persoana lor. Le place să se simtă admiraţi pentru potenţa financiară, însă caută dovezi care să le arate că nu banii sunt motivul afecţiunii tale.
Oferă-te să îţi plăteşti consumaţia, fă-i şi tu cadouri şi nu vorbi despre bani, ca şi cum ar fi tot ceea ce contează pentru tine!
6. Apreciază-l
Orice ar face pentru tine, fii recunoscătoare. Observă şi apreciază orice gest minor pe care îl face: cea mai mare greşeală pe care o poţi comite este să ai aşteptări imense şi să pari veşnic nemulţumită.