6 minciuni aparent nevinovate care îți distrug relația
Oricât de sincer ești în relația ta cu partenerul de viață, există unele minciuni care ți se par nevinovate și pe care le spui fără să realizezi sau fără să le acorzi o atenție prea mare.
Dar oamenii de știință au descoperit că acest gen de minciuni, deși nu par grave inițial, pot conduce la o spirală de neadevăruri care te vor obliga apoi să minți tot mai mult. Iar relația ta ar putea fi grav afectată. Iată care sunt aceste minciuni care ar putea să te îndepărteze de persoana iubită, potrivit specialiștilor citați de ravishly.com:
"Îmi doresc copii"
Dacă nu ești prea sigură că vrei copii în viitorul apropiat sau mai îndepărtat, ar trebui să-i spui asta partenerului tău de viață. Atunci când îi spui fără să stai pe gânduri că vrei copii, dar de fapt nu te simți pregătită, va veni momentul în care trebuie să te confrunți cu ceea ce ai spus. Iar reacția ta ulterioară despre acest pas important ar putea fi o dezamăgire totală pentru partener.
"Am avut orgasm"
Primul pas către o viață sexuală nesatisfăcătoare este acela de a mima orgasmul. Atunci când te prefaci că ai atins plăcerea maximă în pat, nu mai poți da prea ușor înapoi și vei fi nevoită să minți de fiecare dată. Iubitul tău va considera că tu ești foarte mulțumită de viața voastră sexuală, iar tu nu îi vei putea spune prea ușor că adevărul este altul...
"Nu avem probleme cu banii"
Se pare că banii și problemele financiare sunt cauze care duc la despărțire mai mult chiar și decât infidelitatea. Prin urmare, dacă ai cheltuit prea mult cu cardul de cumpărături și ai acumulat datorii serioase, este foarte important să-i spui partenerului tău adevărul. Atunci când va descoperi singur va fi deja prea târziu.
"Nu mă deranjează"
Când te prefaci că unele gesturi ale iubitului tău nu te deranjează, riști să acumulezi o tensiune inutilă care se va manifesta apoi de zeci de ori mai puternic. Vei descoperi că le aduci în discuție la mult timp după ce s-au întâmplat, într-o ceartă banală, care nu are deloc legătură cu subiectul. Astfel apar acele certuri mostru care pot șubrezi orice relație.
"Nu păstrez legătura cu fostul"
Dacă ai păstrat o relație de prietenie cu un fost iubit și mai vorbiți din când în când, nu ar trebui să-i ascunzi asta actualului tău partener. Când minți referitor la faptul că nu mai ești în contact cu fostul, totul se va transforma într-o dramă fără sens atunci când iubitul tău va afla. Încrederea dintre voi va avea grav de suferit.
"Sunt bine"
Acest tip de minciună, similară cu "Nu mă deranjează", are potențial dezastruos asupra vieții de cuplu. Când te închizi în sinea ta și nu vrei să vorbești cu partenerul tău despre ceea ce nu merge așa cum ai vrea în viața ta, fie că este o problemă legată de cuplu, de locul de muncă, de sănătate, de bani etc., starea ta emoțională se va înrăutăți pe zi ce trece. Și, prin urmare, nu vei mai avea energia necesară să construiești relația fericită la care ai visat.