10 semne că nu e pregătit pentru căsătorie
Dragoste & Sex · Relatii / 21.06.2017

Dacă te întrebi dacă partenerul tău te vede ca unica lui iubire şi vrea să îşi trăiască tot restul vieţii alături de tine, iată câteva semne care te vor lămuri!

Nu poate lua decizii importante

Reticenţa lui cu privire la căsătorie s-ar putea să nu aibă nicio legătură cu tine. Dacă este o persoană care se decide greu, indiferent că e vorba de carieră sau de viaţa amoroasă, probabil nu se cunoaşte încă suficient de bine.

Atunci când vorbeşte de viitorul lui, nu aminteşte de tine

Dacă vorbeşte de mutare sau de un job la mare distanţă, iar tu nu apari deloc în planurile lui, atunci sigur nu se va căsători cu tine. Chiar dacă spune că glumeşte şi nu îţi cere părerea despre subiectele pe care le abordează, dar o face constant, atunci sigur are altceva în plan.


Nu te întreabă despre obiectivele tale pe termen lung

Nu e vorba că ar trebui să ţină seama de fiecare detaliu şi să te ăntrebe orice nimic, dar dacă nu îşi manifestă niciun interes pentru viitorul tău, atunci cu siguranţă nu se vede în el.

Nu face faţă prea bine certurilor

Confruntările se întâmplă în orice relaţie! Vorbeşte cu tine când e supărat sau se închide în el? Îţi spune dacă îl deranjează ceva cu calm sau izbucneşte fără să dea vreo explicaţie? Dacă el îşi pierde cumpătul în timpul micilor conflicte, nu este un semn bun dacă stai să te gândeşti că pot exista unele şi mai mari!


Ia în râs filmele romantice

Dacă pe parcursul unui film în genul Titanicului el stă pe telefon, trimite mesaje sau râde la fazele cele mai sensibile, atunci sigur nu eşti Rose a lui şi nu se gândeşte la căsătorie.

Îţi evită familia

Dacă nu vrea să te însoţească la petrecerea aniversară a părinţilor tăi sau evită constant reuniunile de familie, atunci partenerul tău nu se gândeşte să îşi întemeieze o familie alături de tine.

Nu împarte achiziţiile mari cu tine

Dacă v-aţi mutat împreună şi trebuie să vă cumpăraţi ceva pentru casă, e foarte importantă reacţia lui. Dacă luptă pentru dreptul la proprietate şi împarte în mod egal ce e al tău şi ce e al lui, ca şi când nu trăiţi la comun, atunci cel mai probabil nu e deloc încrezător în relaţia voastră.


Nu îi place de prietenii tăi

Să te accepte pe tine înseamnă să îi accepte şi pe cei care te înconjoară. Dacă el nu poate face asta sau nu face niciun efort în acest sens, atunci el nu este pregătit pentru un angajament serios.

Minimalizează relaţia voastă în faţa prietenilor lui

Dacă face glume cu privire la alte femei atunci când în preajmă sunt prietenii lui, sau aminteşte de despărţire, sigur nu e pentru căsătorie. Şi sigur cineva din grupul lui va aminti la un moment dat de mariaj, fii atentă la ce îi răspunde!


Te critică


Nu îi place cu ce te îmbraci şi te critică mereu? Sau comentează atunci când îţi iei liber ca să te întâlneşti cu prietenii? Explodează când cheltui prea mulţi bani pe un ruj? Dacă el îţi critică în mod constant acţiunile şi te dezaprobă în tot ceea ce faci, e clar că nu e pregătit să îşi asume lucruri mari.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro