Dosar Eva. Morţii anului 2013: Sergiu Nicolaescu, incinerat cu onoruri militare şi scandal
Compozitorul a decedat pe 26 noiembrie, la vârsta de 92 de ani. Compozitor cu o vastă experienţă de interpret/instrumentist (flautist, saxofonist) în diverse orchestre de jazz şi teatre de revistă, timp de peste un sfert de secol, în perioada tinereţii, Temistocle Popa a reuşit să se impună la vârsta de 40 de ani printr-un şlagăr de mare popularitate ("Lalele", 1961), care i-a deschis calea spre muzica uşoară, de film şi de revistă, notează agenția Mediafax.
Colaborând în cinematografie cu mari regizori (precum Sergiu Nicolaescu, Elisabeta Bostan, Francisc Munteanu şi Geo Saizescu), a scris muzica unor pelicule de succes (ciclul "Veronica").
Nelipsit de pe afişele Festivalului de la Mamaia, cucerind aproape toate premiile posibile, Temistocle Popa a devenit - în scurtă vreme - un compozitor de largă audienţă naţională. Nu a ocolit cântecul pentru copii şi nici cântecul coral de mase (cu unele concesii politice), înscriindu-şi numele printre acelea ale creatorilor de certă popularitate ai anilor 1970-1985.
A creat muzică de teatru, muzică simfonică, muzică de film, muzică corală, muzică pentru copii, muzică uşoară. Printre filmele a căror muzică a creat-o s-au numărat: "Tinereţe fără bătrâneţe" (1968, regia Elisabeta Bostan); "Cântecele mării" (1971, regia Francisc Munteanu); "Astă seară dansăm în familie" (1972, regia Geo Saizescu); "Veronica" (1973, regia Elisabeta Bostan); "Despre o anume fericire" (1973, regia Mihai Constantinescu); "Veronica se întoarce" (1973, regia Elisabeta Bostan); "Piraţii din Pacific" (1975, regia Sergiu Nicolaescu şi Gilles Grangier); "Mama" (1977, regia Elisabeta Bostan); "Eu, tu şi Ovidiu" (1978, regia Geo Saizescu); "Rătăcire" (1978, regia Alexandru Tatos); "Saltimbancii" (1981, regia Elisabeta Bostan); "Un saltimbanc la Polul Nord" (1982, regia Elisabeta Bostan); "Grăbeşte-te încet" (1982, regia Geo Saizescu); "Secretul lui Bacchus" (1983, regia Geo Saizescu); "Sosesc păsările călătoare" (1985, regia Geo Saizescu); "Căsătorie cu repetiţie" (1985, regia Virgil Calotescu); "Călătorie de neuitat" (1990, regia Geo Saizescu; muzica în colaborare cu Dumitru Lupu); "Trahir" (1993, regia Radu Mihăileanu).
Printre melodiile compuse de Temistocle Popa se numără: "Astă-seară m-am îndrăgostit" (interpretată de Adrian Romcescu), "Cu cine semeni dumneata" (Dan Spătaru), "Margarete" (Margareta Pâslaru), "Şi m-am trezit că iubesc" (Margareta Pâslaru), "Veronica" (Margareta Pâslaru), "În rândul patru", cunoscut şi ca "În rândul patru banca de la geam" (Dan Spătaru şi Anda Călugăreanu), "Lalele" (cunoscut mai ales prin interpretarea de Luigi Ionescu).
Compozitorul a fost înmormântat pe 28 noiembrie, la Cimitirul Ghencea.