Reeva era considerată una dintre cele mai frumoase modele din Africa de Sud
La o săptămână după moartea ei, Reeva a apărut în reality show-ul "Tropika Island Of Treasure", în care vedete și oameni obișnuiți aflați în locuri exotice se întrec în diverse provocări zilnice. Producătorii au fost acuzați de insensibilitate pentru că au difuzat emisiunea atât de repede după tragica moarte a Reevei, dar părinții au spus că au acceptat, pentru că au simțit astfel că iau legătura cu ea dincolo de mormânt. "Ea trăiește, e fericită, înoată cu delfinii", se destăinuia doamna Steenkamp pentru revista Grazia. "Când am urmărit primul episod, în care Reeva le mulțumește tuturor și le împarte săruturi, am simțit ca și cum mi-ar fi vorbit. Își lua la revedere."


Mama Reevei a fost văzută pentru prima oară alături de Pistorius la o gală organizată în Africa de Sud, cu trei luni înainte ca el să-i ucidă fiica. Pe atunci, Reeva și Oscar spuneau că sunt doar prieteni. În acea lună, el ar fi amenințat că-i rupe picioarele prietenului unui tip pe care-l acuza să se culcase cu iubita lui de atunci. Ziarele au scris că s-a apropiat de jucătorul de fotbal Marc Batchelor, în salonul VIP al unei curse de cai, și l-a amenințat verbal. Înainte de a o cunoaște pe Reeva Steenkamp, Pistorius a avut o relație de un an și jumătate cu Samantha Taylor, studentă la marketing. Dar "Ozzy" avea o reputație de fustangiu: potrivit Daily Mail, în acea perioadă el ar fi avut aventuri cu alte femei, printre care modelul rus Anastasia Hozisova. Când a devenit clar căp Pistorius și Reeva sunt împreună, Samantha Taylor s-a limitat să spună pentru ziarul South Africa's City Press: "Oscar așa face cu femeile. Probabil nu-i singura pe care o are. Oscar nu este cu siguranță ceea ce cred oamenii că e". Și l-a lăsat în plata Domnului.


Curând, avea să iasă la iveală și partea întunecată a campionului pe care întreaga lume îl respecta. La proces au fost dezvăluite mai multe SMS-uri explozive dintre Oscar și Reeva, în care, cu trei săptămâni înainte de a murit, tânăra scria că îi este teamă de el. Se certau pentru că Oscar era gelos și impulsiv. "Câteodată mi-e teamă de tine, de cum te răstești la mine", îi scria într-un mesaj. Altădată i-a reproșat: "Încerc să dau tot ca să te fac fericit și simt că nu prețuiești efortul meu. Nu se poate să fiu atacată de cineva din afară pentru că mă întâlnesc cu tine și să fiu atacată de tine, cel care trebuie să mă protejeze."
  • Gigel, luni, 22.09.2014 10:43
    Nu e primul

    care pune mana pe arma si targe prea iute... Altii si-au impuscat copii minori crezand ca un hot le-a intrat in casa ... Ma rog dobitoci speriati

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro