VIDEO: Momentul emoţionant în care o pisică e resuscitată după ce a făcut infarct
Divertisment / 06.11.2016

Dacă este adevărat că pisicile au nouă vieţi, atunci felina din aceste imagini mai are opt. Cu ajutorul unor medici, ea şi-a revenit după ce a suferit un infarct.

Imaginile incredibile arată cum o pisică lovită de uşile automate de la intrarea unui spital privat din Istanbul, a intrat în stop cardio-respirator şi a încetat să mai respire. Un vizitator a alarmat personalul medical, iar doctorii au sărit imediat să ajute animalul aflat pe punctul de a muri.

Echipa medicală a început să resusciteze felina care zăcea întinsă pe spate şi chiar dacă ea nu mai avea puls, au continuat manevrele prin care cordul era masat. După câteva secunde, pisica, despre care se crede că se rătăcise, şi-a revenit treptat.



Intervenţia a fost filmată cu telefonul mobil de unul dintre martorii la acest eveniment şi postată apoi pe reţelele de socializare, relatează cotidianul britanic Daily Mail.

 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro