VIDEO: Imagini superbe din deșertul de sare
Divertisment / 06.02.2014

Salar de Uyuni este cea mai mare câmpie de sare din lume, cu o suprafaţă de peste 10.000 de kilometri pătraţi.

Cerul senin, întinderea uriaşă de sare şi oglinda care se formează în sezonul ploios atrag în fiecare an mii de turişti şi fotografi amatori la Salar de Uyuni, în Bolivia.

Salar de Uyuni este cea mai mare câmpie de sare din lume, cu o suprafaţă de peste 10.000 de kilometri pătraţi. Situată în sud-vestul Boliviei, la o altitudine de 3.665 de metri, Salar de Uyuni este unul dintre cele mai netede locuri de pe Pământ, cu o diferenţă de nivel de doar un metru. Din acest motiv, dar şi pentru că cerul este foarte senin, datorită lipsei industrei, dar şi fiindcă aerul este uscat, având o umiditate de aproximativ 30%, câmpia este folosită pentru calibrarea sateliţilor, scrie Huffington Post, citat de Mediafax.



Cu ajutorul acestei tehnologii, oamenii de ştiinţă au demonstrat că zona nu este perfect netedă, măsurătorile arătând existenţa unor "dealuri" şi "văi" de doar câţiva milimetri!

Salar de Uyuni este cunoscută însă ca o atracţie turistică, mai ales datorită potenţialului pentru fotografii reuşite pe care îl dau relieful şi atmosfera senină, dar şi peisajul alb care pare că nu se termină, anunţă Huffington Post.

 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro