Ediţia de săptămâna trecută a show-ului „Vocea României“ a fost una foarte încinsă, Marius Moga şi Horia Brenciu având un schimb dur de replici.
Imediat după ce David Bryan şi Marcel, din echipa lui Moga, au terminat de cântat melodia „To the Moon and back“, Loredana Groza şi Horia Brenciu au început să-l atace pe David Bryan. „Sunt puţin dezamagită. Mie îmi place David, dar mi s-a părut că piesa nu i-a pus în valoare vocea“, a spus Loredana. Ea a fost completată şi de Brenciu, care a spus că Marcel a reuşit să se facă remarcat pe scenă, nu David.
Cu toate acestea, Moga nu a luat în considerare părerile celor doi şi a decis să meargă mai departe cu David Bryan.
Însă, aşa cum era de aşteptat, Moga nu s-a lăast mai prejos şi a aşteptat să urce în scenă Marius Bălan şi Dalma Kovacs, din echipa lui Brenciu, pentru a se răzbuna pe acesta. Moga a spus că cei doi concurenţi au falsat pe cunoscuta melodie „Somebody that I used to know“, lucru care l-a deranjat pe antrenorul celor doi cântăreţi.
După ce Brenciu a ales-o pe Dalma, Marius Moga a încheiat discuţia, cu o replică în urma căreia toţi au rămas cu gura căscată. „Horică, crezi că doar tu ai nervi, mă? Când eu îţi spun că au cântat fals şi tu mă ataci pe mine, nu e de c***t? Nu mai avem dreptul la opinii?“
Acesta nu a fost însă singurul moment în care antrenorii de la „Vocea României“ s-au certat. În trecut, Loredana a fost enervată de acelaşi Horia Brenciu, căruia i-a dat un răspuns care l-ar înfuria pe orice cântăreţ. „Horia, pe vremea când eu aveam concerte, tu erai pe la Robingo“, i-a spus cântăreaţa.
Chiar dacă cele mai multe certuri au avut loc între Brenciu şi Moga, acesta din urmă a fost şi ţinta atacurilor Loredanei. În momentul în care Marius Moga i-a spus unui concurent că are o voce deosebită şi că puţini reuşesc să atingă sunetele joase şi să cânte atât de bine răguşit, Loredana l-a contrazis, lucru care l-a scos din sărite pe Moga.
Dacă până acum lumea credea că certurile dintre antrenori sunt din cauza luptei dintre generaţii sau din cauza faptului că fiecare antrenor crede că este cel mai bun cântăreţ, Dan Negru a explicat de unde pornesc scandalurile.
Vedeta de la Antena 1 afirmă că majoritatea disputelor din formatele TV importate sunt regizate, pentru a prinde mai bine la public. „Formatele mari vin în România pe bază de franciză. În istoria televiziunii din Statele Unite sunt multe cazuri de scandaluri regizate. Un caz celebru este scandalul dintre Oprah şi Tom Cruise care mai târziu s-a dovedit că a fost pus la cale pentru creşterea audienţei“, a spus Dan Negru.