Elton John şi David Furnish s-au căsătorit civil la sfârşitul anului trecut
Deşi în trecut a avut un contract de imagine a casei Dolce & Gabbana, Victoria Bekcham şi-a declarat susţinerea pentru bunul ei prieten. Mamă a patru copii, vedeta în vârstă de 40 de ani a scris pe contul său de Twitter: "Le transmit toată dragostea copiilor lui Elton şi David, Zachary şi Elijah, precum şi tuturor copiilor minunaţi născuţi prin IVF".

Victoria şi David Beckham au avut o relaţie cordială cu Dolce & Gabbana, iar fosta componentă a trupei Spice Girls a fost ambasadoarea acestui brand în 2003. Totodată, soţii Beckham sunt buni prieteni cu Elton John şi David Furnish; ei au fost deseori văzuţi împreună la diverse evenimente, dar se şi vizitează reciproc. David şi Victoria au fost prezenţi şi la nunta lui Elton John cu partenerul său, anul trecut, iar fiul lor cel mai mare, Brooklyn, în vârstă de 16 ani, a fost botezat de cântăreţul britanic. David şi Victoria Beckham chiar obişnuisc să-l numească pe prietenul lor "unchiul Elton", notează cotidianul britanic Daily Mail.


Pe de altă parte, relaţia Victoriei Beckham cu Dolce & Gabbana s-a deteriorat după ce ea a ales cariera de designer, lucru care nu prea a fost apreciat de designerii italieni, care au considerat-o un intrus în lumea modei. Succesul ei constant nu i-a impresionat pe creatorii italieni. "O fi ea designer, dar pentru noi ea nu poate face haine la fel ca un designer", au declarat ei anul trecut.

Asemenea Victoriei, şi alte vedete i-a luat apărarea lui Elton John. Ricky Martin, un alt homosexual declarat care are doi gemeni născuţi de o mamă surogat, a scris pe Twitter: "Vocile voastre sunt prea puternice pentru a semăna ura. Treziţi-vă, suntem în 2015. Iubiţi-vă, oameni buni."


La rândul său, Courtney Love a scris: "Tocmai mi-am strâns toate lucrurile mele Dolce & Gabbana. Vreau să le dau foc. Nu mai am cuvinte şi emoţii. Să-i boicotăm pe aceşti bigoţi fără suflet. #boycottD&G".

Fosta tenismenă Martina Navratilova, care s-a căsătorit în decembrie cu iubita sa, a spus: "Va fi interesant de văzut dacă această prostie o să-i lovească în conturile bancare."

Iar Sharon Stone, care are trei copii adoptaţi, a spus pentru E! News: "Trebuie să ne opunem acestei cruzimi împotriva copiilor care au nevoie de un cămin şi a familiilor iubitoare, cu case primitoare."
  • Gina Alexandrescu, miercuri, 18.03.2015 03:16
    A fi sau a nu fi in vitro

    Nu-l inteleg pe Elton John ,cind a hotarit sa "produca" copii in vitro, 100% i s-a adus la cunostinta faptul ca in vitro este metoda artificiala ,deci acum de ce il supara asa de rau realitatea ?Nici el nici partenerul sau nu au ramas gravide ca sa poata reproduce in mod natural .

  • Cipri, marţi, 17.03.2015 16:58
    2copii, nu 4

    Unde scrie ca Victoria are 2 copii, Gabi ?

  • @monden, marţi, 17.03.2015 15:16
    clone

    sintetici, nesintetici, tot in eprubeta sunt facuti si tot clone se numesc

  • Gabi, marţi, 17.03.2015 00:59
    D&G -no more !!

    Victoria are 4 copii, nu 2.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro