Anda Adam a scăpat de ratele umflate după ce fostul ei iubit s-a judecat cu banca
”Obligă pârâta să recalculeze dobânda datorată de reclamant, începând cu luna iulie 2008 până în prezent, conform formulei stabilite iniţial prin contractul de credit. Obligă pârâta să restituie reclamantului sumele încasate în plus, cu titlu de dobândă, de la data încheierii contractului de credit până în prezent”, se arată în decizia instanţei, formulată în urmă cu patru zile.
”Mă ocup de rezolvarea problemelor de genul acesta de 5-6 ani şi, după cum vă spuneam anul trecut, am vrut să câştig acest proces. Asta s-a şi întâmplat. Doamna Anda Adam urmează să primească echivalentul a peste 35.000 de euro sau o altă compensare din rate, sau din reducerea perioadei creditorii, dar şi reducerea dobânzii de peste 60%. Astfel, în loc de 3.000 de lei, ea va plăti o rată de 1.500 de lei. Anda e bucuroasă”, a declarat pentru Click! avocatul Marius Coltuc, pentru Click!
Avocatul a mai spus că va face apel pentru ca banca să le plătească clienţilor săi şi cheltuielile de judecată.