Steve Han a vorbit despre relaţia lui specială cu Charlie Sheen
Actorul a spus că predilecţia sa pentru prostituate, pe care le invita în vila lui din Los Angeles, în timp ce încerca să se obişnuiască, în secret, cu faptul că era seropozitiv a reprezentat o mare greşeală, cauzată de luarea unor "decizii cu adevărat proaste", ce au avut la bază dependenţa sa de droguri şi de alcool.

Cu toate acestea, Charlie Sheen spune că le-a informat pe toate partenerele sale sexuale în legătură cu faptul că este seropozitiv, inclusiv pe două femei cu care a întreţinut raporturi sexuale neprotejate după diagnosticare. Una dintre aceste două femei, infirmiera Amanda Bruce, a declarat în emisiunea de televiziune "Dr. Oz", prezentată de medicul Mehmet Oz, că starul hollywoodian a fost "foarte deschis", avertizând-o în legătură cu starea lui de sănătate, înainte de a întreţine raporturi sexuale.


Viaţa personală a actorului a fost deosebit de turbulentă, marcată de numeroase scandaluri intens mediatizate, provocate de dependenţa de alcool şi de droguri, divorţuri şi violenţă conjugală. De altfel, din cauza acestor scandaluri, Charlie Sheen a fost concediat, în 2011, din distribuţia serialului "Doi bărbaţi şi jumătate", notează agenţia Mediafax.

Charlie Sheen a fost căsătorit de trei ori: cu Donna Peele, în perioada 1996-1996, cu actriţa Denise Richards, în perioada 2002 - 2006, şi cu actriţa Brooke Mueller, în perioada 2008 - 2011. Charlie Sheen s-a logodit cu o actriţă porno, Brett Rossi, de Ziua Îndrăgostiţilor din 2014, în timpul unei vacanţe în Hawaii. Relaţia lor s-a încheiat după câteva luni, în octombrie 2014.


Starul american are cinci copii: Cassandra Estevez, în vârstă de 30 de ani, care provine din relaţia cu iubita din liceu a actorului, Paula Profit; fiicele Sam, în vârstă de 11 ani, şi Lola, în vârstă de 10 ani, cu actriţa Denise Richards; gemenii Bob şi Max, în vârstă de şase ani, cu Brooke Mueller.

În 2010, Charlie Sheen a fost cel mai bine plătit actor de televiziune din lume, câştigând 1,8 milioane de dolari pentru fiecare episod din serialul de comedie "Doi bărbaţi şi jumătate/ Two and a Half Men", în care a interpretat rolul personajului Charlie Harper, un afemeiat notoriu.



Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro