Han a devenit prietenul şi confidentul lui Charlie Sheen după ce acesta i-a mărtusit că are SIDA
Han are 34 de ani şi a început să lucreze pentru Sheen la începutul lui 2011. A călătorit cu şeful lui în toată lumea şi a devenit cel mai de încredere prieten al acestuia. Atâta încredere avea în el, încât Sheen i-a mărturisit, într-o zi, că are SIDA. Era devastat.

"Îmi amintesc că eram la Cabo, în Mexico, într-o excursie, în decembrie 2012. Eram un grup, eu, Charlie, actriţa porno Georgia Jones, alte două fete, un cuplu de prieteni şi bodyguarzii. Planul era să facem revelionul la Cabo, într-o vilă privată, dar am preferat să plecăm acasă pentru a evita o furtună puternică şi ne-am întors la Los Angeles cu o noapte mai devreme. Am făcut revelionul la reşedinţa lui Charlie, a fost ceva restrâns", a povestit Han. "Îmi amintesc că am avut un scandal cu unul dintre bodyguarzii lui Charlie, m-a enervat. În noaptea aia, Charlie m-a luat deoparte şi m-a întrebat care-i treaba. Stăteam la masa lui din bucătărie şi am devenit puţin emoţionat, i-am zis atunci tot ce mă apăsa. Eram foarte sinceri unul cu celălat, îi explicam ce problemă am avut cu bodyguardul şi aşa a început şi el să vorbească despre ale lui, mi-a zis că nici viaţa lui nu era perfectă", a continuat Han. "Şi dintr-o  dată mi-a zis <<Sunt seropozitiv>>, era aşa de blazat, dar se ţinea tare. Mi-a zis să nu plâng, că nu-i pe moarte, că are cel mai bun doctor şi că pentru el nu-i o condamnare la moarte. Mă simţeam oribil. Am simţit că sunt printre puţinii oameni de pe planetă care cunoşteau acest secret. Atunci am uitat de bodyguard şi de alte probleme", a mai povestit fostul asistent al starului.


Han spune că l-a întrebat pe Sheen cum s-a îmbolnăvit, dar acesta i-a zis doar atât: "Am belit-o" - nimeni n-o putea spune mai bine decât el. Han i-a promis că-i va fi alături şi îl va ajuta cu tot ce are nevoie: "M-am simţit apropiat de el, ca un prieten foarte bun." De atunci, se asigura mereu că îşi ia tratamentul şi în fiecare seară îi lăsa trei pastile antivirale în dormitor ca să le ia dimineaţa: "Îl trezeam, îi făceam cafeaua aşa cum îi place, neagră, cu două linguriţe de zahăr, apoi îi dădeam mesaj sau ciocăneam la uşă. Dacă pilulele nu mai erau acolo, ştiam că le-a luat, era important să nu facă pauză vreo zi. Uneori îi era greu şi trebuia să i le îndes pe gât. Mereu îşi arăta dezgustul."


Han crede că antiviralele n-au fost soluţia adecvată şi mereu îl făceau să se simtă rău: "Aveau efecte adverse, avea dureri de cap, nu mai avea poftă de mâncare. Plătea un bucătar cu 1.500 de dolari pe zi, dar nu se atingea de mâncare, stătea în frigider învelită în folie".
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro