Momentul în care Nicole Kidman l-a sărutat pe buze pe Alexander Skarsgard, în văzul tuturor, spre surpriza lui Keith Urban care o aplauda
Nicole Kidman şi Keith Urban au aceeaşi vârstă, 50 de ani, şi s-au cunoscut în 2005, iar după cum au mărturisit, "a fost dragoste la prima vedere". "Când am cunoscut-o şi m-am căsătorit cu Nicole, atunci a început viaţa mea", a povestit Keith Urban într-un interviu acordat postului CBS. La rândul său, actriţa se consideră o persoană spontană, declarând revistei Elle: "Îmi place să mă căsătoresc şi apoi să cunosc persoana. Ştiu că sună ciudat dar pentru mine este un proces firesc".


De atunci cuplul a adoptat două fetiţe, Sunday, de 9 ani şi Faith, de 7 ani. Nicole Kidman mai are doi copii adoptaţi Connor, 21 de ani, şi Isabella, 23 de ani, cu fostul ei soţ, Tom Cruise. Însă nu totul a fost roz în relaţia lor. Distanţa mare de peste 12.000 de kilometri care îi separa pe Keith Urban, care locuieşte la Sidney, şi Nicole Kidman, care trăia la Los Angeles cu cele două fiice ale lor, a fost pe punctul de a le destrăma căsnicia, la acestea adăugându-se problemele de alcool şi droguri cu care s-a confruntat artistul şi pentru care a fost nevoit să fie internat la un centru de dezintoxicare. A fost probabil perioada cea mai grea din viaţa lui, însă Nicole l-a susţinut total.


Nicole şi Keith au trecut prin multe momente grele împreună, dar au luptat pentru relaţia lor şi au demonstrat că sunt o familie puternică, a comentat pentru E!News o sursă apropiată cuplului. În 2016, cei doi au sărbătorit în 2016 zece ani de căsătorie. "Am trecut prin multe în aceşti zece ani. Dar, împreună, suntem mai puternici ca niciodată. Şi nu spun asta ca să mă laud, ci cu uimire. Uimire absolută", a declarat Nicole. "Când eşti mai în vârstă, după ce treci prin anumite experienţe şi greşeli, tot eşti entuziasmat, chiar şi la a doua căsnicie, dar îţi doreşti ca ea să dureze", a adăugat ea.


Actriţă şi producătoare de film cu dublă cetăţenie, australiană şi americană, Nicole Kidman s-a născut pe 20 iunie 1967, în Hawaii. Considerată una dintre cele mai talentate actriţe ale generaţiei sale şi una dintre cele mai frumoase femei din lume, Nicole Kidman este celebră pentru rolurile interpretate în filme precum "To Die For" (1995), de Gus Van Sant, "Eyes Wide Shut" (1999) - ultimul film al regizorului Stanley Kubrick -, "Moulin Rouge" - care i-a adus prima nominalizare la Oscar -, "The Others" (2001), de Alejandro Amenábar.


Pentru interpretarea scriitoarei Virginia Woolf în filmul "The Hours" (2002), Nicole Kidman a câştigat premiul Oscar, Globul de Aur, BAFTA şi Ursul de argint pentru cea mai bună actriţă la Berlin.

Devenită după acel rol una dintre cele mai cunoscute şi cel mai bine plătite actriţe de la Hollywood, Nicole Kidman a lucrat cu unii dintre cei mai talentaţi regizori ai lumii şi a experimentat diverse genuri cinematografice, precum drama istorică "Cold Mountain" (2003), drama teatrală "Dogville" (2003), thrillerul politic "The Interpreter" (2005) şi fresca cinematografică "Australia" (2008). Interpretările din drama "Birth" (2004) şi thrillerul "Paperboy" (2012) i-au adus nominalizări la Globul de Aur.

În 2011, Kidman a fost din nou nominalizată la Oscar pentru evoluţia din filmul "Rabbit Hole", iar în anul următor a primit prima sa nominalizare la Primetime Emmy Awards pentru rolul Martha Gellhorn din lungmetrajul TV "Hemingway & Gellhorn".

Nicole Kidman a fost din nou nominalizată la Oscar în 2017 la categoria "cea mai bună actriţă în rol secundar" pentru evoluţia sa din filmul "Lion".


Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro