Valentina Pelinel c?ru? copilValentina Pelinel a cumpărat cărucior pentru viitorul său bebe

Valentina Pelinel naşte natural la 35 de ani


Dar iată cum aşteaptă fotomodelul de 35 de ani ziua cea mare. Valentina Pelinel a descris în ce stadiu sunt toate pregătirile pentru momentul în care micuţul va veni pe lume.  
”Am asamblat un pătuț de bebe lângă patul meu, mi-am propus sa nasc natural, să alăptez și să petrec cât mai mult timp alături de bebelușul meu în detrimentul a orice altceva aș putea să fac, mai ales în primele luni de viață ale nou născutului. Nici ajutor nu mi-am găsit şi nu sunt deloc impacientată; prietenii susțin că sunt <nebună> să nu fiu îngriorată că nu am pe cineva cu mine în casă și prezic că nu mă voi descurca; şi totuși, instinctul și felul meu de a fi mă ajută să îmi păstrez calmul, să nu fiu îngrijorată de acest aspect. Până la urmă, am o mamă la care pot apela atunci când voi simți că sunt la capătul puterilor și voi avea nevoie de somn. Și ajutorul unei bone va veni la momentul potrivit, că toate se aranjează în viață exact așa cum trebuie, când trebuie. Are Universul grijă, atâta timp cât îți păstrezi calmul și nu forțezi lucrurile. Iar când va fi să nasc, îmi sun o prietenă care stă în apropiere, care să mă însoțească la spital. Mă gândesc că e o artă să fii o mamă bună, dar nu e un țel imposibil de atins. Am avut o sarcină ușoară și am reușit să fim activi pe parcursul celor 9 luni, însă acum, pe ultima sută, chiar simt nevoia să trec pe plan secundar orice proiect și să petrec cât mai mult timp în liniște, cu bebelușul din burtică, să mă bucur de fiecare mișcare, lovitură, semn pe care mi-l dă; să fim noi doi în universul nostru, așteptându-l cu emoție și nerăbdare să vină pe lume, când dorește el”,
a scris vedeta pe blogul său de pe site-ul ”Femei de 10”.
  • ilona, vineri, 13.05.2016 16:02
    GENA zdravana!

    Nu stii ce sa mai crezi! E derutanta decizia ei, intrucat, la fasoanele si standardul la care a trait si iubit si la care vrea sa continue acelasi confort de diva, este de-a dreptul derutant, cata vreme "DIVELE" cer sa nasca numai prin CEZARIANA si se stie , si DE CE!? Tipa asta, ori e perversa si practica alt fel de amor decat de cel institutionalizat de IISUIS la Nunta de la "Cana Galileii", ori chiar este sincera si o fi fost informata ca un copil nascut NORMAL este un viitor "luptator", care va sti sa indure viata si chinul, asa cum a chinuit pana a vazut lumina zilei, si va avea un organism foarte rezistent! Daca tipa a fost indrumata de un medic bun profesionist(probabil Dna de Fitness), inseamna ca a facut ca o amica a mea, fata batrana, pana pe la 39 de ani si, deodata, a vrut un copil si a preferat un ..."ARAB"! Cand am iontrebat-o, mi-a motivat: "Draga mea, am vrut sa aiba fiul meu dantura, par si rezistenta fizica superba, la fel ca tatal lui, arab, iar in plus, am vrut sa fie un bun intreprinzator, tot ca tatal lui, nu natafle falimentar ca romanii!" Probabil ca, si tipa, si-a dorit un fiu intreprinzator ca tatal lui, care, de la vandut butelii, a ajuns nabab (mai putin insa "tereapia de pasarici, ca nu cred ca l-ar vrea fustangiu ca taticul!))!!!! Sa-i dea Domnul sanatate copilasului, ca este NEVINOVAT!

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro