Cristi Borcea, un playboy ajuns la închisoare care încă face ravagii şi copiiAceastă aplecare bruscă a vedetei spre studierea oamenilor poate fi o preocupare generată de problemele din viaţa ei. Faptul că a rămas însărcinată cu un bărbat însurat care are şi copii mici, nu e o povară uşor de purtat într-o societate destul de tradiţionalistă cum e cea din România.
Scandalul stârnit de relaţia amoroasă cu Borcea o afectează, mai ales pentru că personajul e unul total nepopular. Brusc, dintr-un fotomodel respectat şi interesant, Valentina Pelinel s-a văzut contestată. Deşi nu recunoaşte, această relaţie i-a dezamăgit pe fanii ei. Dar, în mod cert, a avut şi ea motivele ei.

”Încerc să văd întotdeauna dincolo de carcasa unui om, în profunzime şi astfel să nu ajung să fiu măcinată de frustrare, răutate, invidie şi alte stări negative care fac rău persoanei ce nu le poate ţine sub control. Aşadar, cum îmi place mie să spun, e o chestiune de alegere, să fii rău sau să fii bun. Nu vă vorbeşte cea mai bună persoană, dar nici cea mai rea, vă vorbeşte o persoană căreia îi place să se descopere pe sine în permanenţă, să înveţe, să se corecteze, DAR… care nu uită să îi descopere şi să îi înţeleagă şi pe alţii, pentru că fiecare are povestea lui”,
a scris Valentina pe femeide10.ro. Nu ştim dacă, atunci când a aşternut aceste rânduri, se gândea la persoane anume, dar e clar că îşi doreşte ca acest scandal să treacă pentru că e afectată.
  • Elena, vineri, 25.03.2016 18:38
    "Pizma e mioritica si ancestrala!

    Ce mai conteaza "un / o pizmas /a in plus!" Stii care este cea mai cumplita URA cu care am fost inconjurata, de o viata?Nu ca am fost "bunica", la 47 de ani; nu ca am avut tot ce si-ar fi dorit o intelectuala - ca OM, ca Specialist si ca orice inseamna o Fiinta! Nu astea, ci "di vina " a fost un sot "Varsator pozitiv", care a avut sansa sa fie innebunit dupa o "Balanta pozitiva"! Asta le-a ofuscat, in special, pe muierile din universul meu! [Posed, si "arta de a scurta"m dar era prea dura contrareplica mea!]

  • xyz, vineri, 25.03.2016 14:29
    ai

    Elena, ai probleme mari la "tet". Nu ma intereseaza si nu intereseaza pe nimeni viata ta personala. Ai "vorbit" mult fara sa "spui" nimic. Te-ai aberat in stil mare.

  • Elena, joi, 24.03.2016 22:59
    Indiferent ce as raspunde, nu ma crezi!

    Totusi, iti spun doar atat, @@@ xyz, si anume faptul ca, de o viata (prieteni, ca studenti, din 1967 si casatoriti, in 1970, deci suntem din "vechea garda", veniti din Feudalismu acela supeb, cu "Valori crestine si morale de elita!"), barbatul meu minunat are o singura propozitie, ca laitmotiv: " Tu esti !"("divina", ca OM etc si "Di vina", in grai moldovenesc!), iar, daca te gandesti ca m-a tradat, "Sa-i dea Dumnezeu sanatate, ca n-am simtit!" O intrusa cere TIMP si BANI, ori noi, amandoi am avut idealuri comune (numai meditatori, la doi copii medicinist, am avut vreo 7, si cu Treapta a 2-a! ) si, in Ceausism nu eram nomencaturisti, iar mai apoi,am fost bugetari ( actualmente pensionari) ! Deci, cu ce o intretinea pe INTRUSA??? Cu ce??? Banii erau la mine, ca sa fac PLICURILE ! Erau vreo 11, adica, si Bloc, Mancare, Haine & Medicatie & Mofturi pentru doi copii olimpici (bineinteles ca socrii si parintii s-au snopit, "cotizand", si ei ! Do you understand??? Vezi ca nu te-am convins???

  • xyz, joi, 24.03.2016 14:56
    tu

    @Elena, tu zici ca nu ti-ai tradat sotul, dar interesant ar fi de stiut ce are si el de spus.

  • xyz, joi, 24.03.2016 14:54
    ZI

    Nici o zi fara aceasta lipitoare. Una, doua Pelinel, si alte trei tot Pelinel

  • wonder woman, joi, 24.03.2016 12:04
    ...

    Valentina Pelinel, 30 de ani .....are 35. Informati-va inainte sa scrieti un articol!

  • Elena, joi, 24.03.2016 11:22
    Vinovatul disperat, "uns cu toate alifiile".....

    .......se disculpa, FILOSOFAND! Inceteaza, DUDUIE! Ca "macane"(traiasca argo-ul !) Oricum ai da-o, esti VINOVATA pana-n panzele albe! Daca, si ALINA a procedat la fel ca tine, cu biata MIHAELA, lumea o apara acum, intrucat este clar 10000000000000000000000000000000% ca a facut-o din I U B I R E , asteptandu-l pe Cristi al ei, 8 ani, ca sa o ia de nevasta, pe cannd TU, "dsperarea intruchipata", ca nu mai ai COTA, Boureanu era executat silit si l-ai aruncat la cos, TU, esti o maaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaare nemernica, facand " sa cada LEAGANUL", in cuibul Alinei si al lui Crisi, numai si numai DIN INTERES, din INTERES, din INTERES, ca esti FALITA si, normal ca numai un POTENT financiar iti oferea viata de ti-a oferit-o V. HUGO! De-aia nu te suporta lumea si de-aia te acuza, aparandu-te numai "Spargatoarele de cuib" ca tine, iar, dintre voi doua, ALINA este aparata, chiar iubita de fani, pentru ca l-a IUBIT si il IUBESTE S I N C E R - din toate FIIBRELE ei - , pe BORCEA! Dezastrul (daca Borcea se blagosloveste cu tine si HARRA are dreptate ca te va parasi) va veni cand vei mai pune vreo 20 de ani la buletin si vei arata ca "FEMEIA barbat", ca vezi ce moaca ai, cata gura de laaarga, buza de iepure, pometi proeminenti, iar ALINA, si la 90 de ani, va avea chip de PAPUSA, ceva in genul ANGELEI MOLDOVAN, care si la senectute era un "bibelou de femeie", asa cum va fi ALINA comparativ cu tine, "Urata cu creci"!!! Nu sunt REA, ci REALISTA! Fa-ti bagajele si pleaca in SUA si lasa Familia in pace! Tu, care te-ai leganat, si pe "brate internationale", pe cand ALINA era FECIOARA si un singur BARBAT a cunoscut-taticul ingerasilor ei, nevinovati! Doamne, iart-o! Doamne, iarta-ma, ca n-am judecat, ci am facut ce zice"Biblia", adica am tras un "semnal de alarma" si am sfatuit-o sa o lase pe ALINA in pace, ca zici TU, Doamne si ne recomanzi:"Daca stii ca poti face un BINE si nu-l faci, si acela e mare pacat!" Am facut, acum, aici, un BINE, sfatuind o INTRUSA sa nu "dezlege" ce ai unit TU, Doamne! ( mai zice Madam Pelinel ca este, si"credincioasa"! In care Dumnezeu crede? Care Dumnezeu o invata sa-si cladeasca "FERICIREA" pe suferinta si lacrimile unei neveste, precum si pe deruta si suferinta copilasilor? Ce statut va avea aceasta fiinta in fata fiului ei, cand va creste si va realiza ce a facut mama lui???) Cu agresiva sinceritate, O nevasta , de acum 46 de ani, inca iubta, placuta privirii si atingerii, care n-a tradat sotul, nici cu gandul!

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro