11
Un star în căutarea iubirii: Actorul Chris Evans își dorește să-și găsească jumătatea, dar nu reușește
Divertisment · Vedete / 19.07.2022

Chris Evans a vorbit cu sinceritate despre viața sa sentimentală într-un interviu, în care a spus că este „super concentrat” pe misiunea de a-și găsi o parteneră alături de care să-și petreacă „tot restul vieții”.

Actorul din „Captain America”, în vârstă de 41 de ani, joacă în filmul Netflix „The Gray Man”, în care interpretează rolul unui asasin obsedat să-și găsească ținta, rol interpretat de Ryan Gosling.

Citește și: Katie Holmes, mai sexy ca niciodată. Actrița a pozat într-o rochie de piele pentru coperta unei reviste de modă


Întrebat dacă a fost vreodată atât de concentrat asupra unui scop în viața reala, Evans a spus „voi da un răspuns bun”.

„Răspunsul este acela că poate sunt super concentrat în a-mi găsi o parteneră, cineva alături de care să-mi petrec viața”, a declarat Evans în interviul pentru Shondaland.


El a adăugat că este dificil să-ți găsești iubirea la Hollywood.

„Iubesc ceea ce fac. Este grozav. Îmi pun tot sufletul în asta. Dar chiar și în această industrie există momente de îndoială, ezitare și recalibrare. În ceea ce privește misiunea asupra căruia sunt concentrat pot spune că este de a găsi pe cineva căruia să-i ofer sufletul”, a adăugat actorul.



„Este vorba despre a găsi pe acel cineva alături care vrei să-ți petreci tot restul vieții. Da, poate că asta este misiunea mea”, a spus Chris.

Cea mai recentă relație a starului din „Avengers: Endgame” a fost cu actrița Jenny Slate.

Cei doi s-au cunoscut pe platoului filmului „Gifted”, în anul 2017, dar relația lor a rezistat până în martie 2018.

Chiar dacă s-au despărțit, ei au avut numai cuvinte de laudă unul pentru celălalt.


„Chris nu are sentimente negative cu privire la Jenny Slate. Este fericit pentru ea”, a dezvăluit o sursă pentru Us Weekly atunci când actrița și-a refăcut viața alături de scriitorul și pictorul Ben Shattuck.

La rândul său, Jenny a vorbit sincer despre fostul său iubit, pe care l-a descris ca având „o inimă de aur” într-un interviu din aprilie 2018 pentru publicația Vulture.

„Chris este cu adevărat unul dintre cei mai buni oameni pe care i-am cunoscut vreodată, până la punctul în care uneori îl priveam și parcă mi se rupea inima. Este precum culorile primare. Are emoții frumoase, puternice, de care este foarte sigur. Este minunat să fii în preajma lui. Are o inimă de aur”, a declarat actrița.



De-a lungul timpului, Evans a format un cuplu cu Jessica Biel, precum și cu actrița Minka Kelly, iar cel mai recent au apărut zvonuri cu privire la o relație dintre el și cântăreața Selena Gomez.

Chris Evans este recunoscut pentru gesturile frumoase pe care le face pentru admiratorii săi. În anul 2016, actorul a vizitat alături de Robert Downey Jr. și Gwyneth Paltrow un fan bolnav de cancer. Cei trei au călătorit la San Diego, în California, pentru a-l întâlni pe Ryan Wilcox, un tânăr de 18 ani diagnosticat cu leucemie. Evans s-a atașat de fanul său chiar înainte de a-l întâlni.



El i-a trimis inițial o înregistrare video în care îl încuraja să lupte și îi mulțumea pentru că este un fan al personajului Captain America. 

Actorul este „supererou” și în viața reală. El vizitează adesea spitalele de copii purtând celebrul costum al Căpitanului America.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro