Un cuplu secret: Selena Gomez și Orlando Bloom, prinși împreună de paparazzi

Vedete / 22.10.2014

Cei doi au încercat să-i inducă în eroare pe urmăritori, mergând la câțiva metri unul de celălalt, fiecare cu alt partener, în aeroportul din Los Angeles. Tentativa lor a eșuat.

Mai sunt împreună sau nu Selena Gomez și Justin Bieber? Greu de spus. Deși periodic sunt văzuți împreună, ca și cum ar programa acest joc "de-a v-ați ascunselea" cu fotoreporterii, cei doi nu dau semne serioase că ar forma din nou un cuplu. Iar pozele publicate ieri de ziarul britanic Daily Mail, în care cântăreața apare în compania actorului Orlando Bloom, dau de înțeles că Justin face parte din trecutul cântăreței.

Despre Selena Gomez și Orlando Bloom și-au făcut luni apariția la aeroportul internațional din Los Angeles. Deși erau împreună, ei au încercat o stratagemă care să-i păcălească pe paparazzii vigilenți. Cei doi au mers la distanță de câțiva metri unul de celălalt, fiecare cu alt partener, în timp ce actorul încerca să-și acopere chipul cu pălăria trasă pe ochi.


Presa internațională a mai scris și în alte dăți că Selena și Orlando ar fi împreună. Fostul soț al supermodelului Miranda Kerr a avut o confruntare cu Justin Bieber la sfârșitul lunii iulie, într-un bar din Ibiza. Orlando Bloom a fost filmat în timp ce încerca să-l lovească cu pumnul pe Bieber, după ce cântărețul canadian l-ar fi numit "nemernic", scrie Daily Mail.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro