În ultimele sale zile, actorul devenise o umbră a omului care radia atâta forță și veselie
Starul şi-a trăit ultimele zile suferind în tăcere. Dormea chiar şi 18 ore din 24, iar când se ridica din pat se plângea mereu că este obosit. Nu avea nici poftă de mâncare şi slăbise, au povestit apropiaţii săi.
Potrivit unei surse, citată de tabloidul The Sun, actorul american se autoizolase şi devenise foarte retras, încercând să-şi construiască "o viaţă moderată şi lipsită de alcool".
Vecinii din cartierul în care locuia actorul au remarcat şi ei o schimbare în comportamentul acestuia, mulţi dintre ei spunând că Robin Williams devenise "o umbră a propriei persoane". "Arăta foarte tras la faţă şi slab, nu mai era acel Robin care se mutase aici în urmă cu mulţi ani. Părea epuizat şi nu în cea mai bună dispoziţie, dar era în continuare acelaşi tip amabil ca întotdeauna. Se afla într-o zonă negativă din punct de vedere emoţional", a precizat o sursă.
Cu o zi înainte de a se sinucide, actorul a participat la o întrunire organizată de Alcoolicii Anonimi. Argus Hamilton, actor şi membru al acestei organizaţii, a declarat: "A fost prezent la întâlnirea noastră de duminică. Se externase din clinica de dezintoxicare şi era liniştit, nu consumase alcool, la întâlnirea noastră".