Daniela Crudu, una dintre cele mai apreciate dive din showbiz-ul românesc, a postat recent o poză pe Facebook, în urma căreia a fost atacată de foarte multă lume.
Cu toate că era cunoscută ca fiind o persoană mai plinuţă şi sexy, ultimele luni din viaţa Danielei au însemnat şi declinul ei, din punct de vedere al aspectului fizic. Pe lângă problemele pe care le are pe plan personal, după ce s-a despărţit şi s-a împăcat de mai multe ori cu Mihai Costea, Cruduţa a pierdut şi foarte multe kilograme. Daniela chiar a recunoscut că a slăbit aproximativ opt kilograme, dar că mănâncă sănătos şi face mult sport. „Meniul meu zilnic este format din brânzică, lăptic gras de la ţară, struguri, gem, iaurt şi pâinică“
Această schimbare radicală nu este însă prima din viaţa Cruduţei. Ea şi-a început cariera ca animatoare în cluburile de noapte, iar apoi a urmat o şcoală de manechine şi fotomodele. Norocul i-a surâs Danielei atunci când a fost remarcată de prinţul Andrei Raţiu, datorită căruia a câştigat titlul de „Cel mai sexy fotomodel din România“.
După ce a câştigat acest premiu, Daniela Crudu a fost cooptată în echipa matinalului „Neatza cu Răzvan şi Dani“, acolo unde a înlocuit-o cu succes pe Andreea Mantea. Faima Danielei Crudu a crescut de la o zi la alta, însă cariera ei părea că se va termina în momentul în care a fost târâtă de Leo de la Strehaia într-un scandal sexual.
Datorită emisiunii „Neatza cu Răzvan şi Dani“, Daniela Crudu a apărut şi în paginile revistei Playboy şi a ajuns să defileze pentru cei mai celebri designeri români.
Odată cu despărţirea de cei doi matinali de la Antena 1, Cruduţei i s-au deschis alte uşi şi a fost angajată de Dan Capatos. A format, pentru un timp, echipă alături de Bianca Drăguşanu, apoi de Mădălina Pamfile, iar în momentul în care aproape toată echipa de la „Un show păcătos“ a fost pusă pe liber, Daniela şi-a păstrat postul.
Chiar dacă pe plan profesional Daniela Crudu pare că şi-a găsit liniştea, pe plan personal nu o duce foarte bine. Vedeta formează un cuplu alături de Mihai Costea, însă fotbalistul de la Steaua are de suferit din cauza acestei relaţii. Este cunoscut faptul că Gigi Becali nu o are la suflet pe Daniela Crudu, iar din această cauză iubitul ei a fost la un pas de a fi dat afară de la echipă.
Faptul că a devenit una dintre cele mai mediatizate vedete din România a ajutat-o pe Daniela Crudu să se mute din cartierul Ferentari în zona Ghencea, acolo unde şi-a cumpărat un apartament. Diva a scos din buzunar nu mai puţin de 80.000 de euro pentru a se putea muta la casă nouă.