La 41 de ani, Heidi Klum pozează provocator
Campania a înregistrat un succes uriaş în marile oraşe din Statele Unite, precum New York şi Los Angeles, dar un purtător de cuvânt al McCarren International Airport, din Districtul Clark, în Las Vegas, unde afişele au fost interzise, a declarat că imaginile provocatoare încalcă reglementările locale privind fotografiile care prezintă sânii unei femei.
Potrivit agenţiei Mediafax, reglementările spun că orice imagine "care prezintă sânii unei femei acoperiţi cu mai puţin decât un material total opac sau care prezintă orice porţiune a sânilor de mai jos de sfârcuri" nu poate fi afişată în spaţii publice, nota Mediafax în decembrie anul trecut. În ciuda problemelor de la Las Vegas, un purtător de cuvânt al Sharper Image a declarat că imaginile sunt "de bun gust" şi " frumoase" şi nu ar trebui deloc interpretate ca fiind "nepotrivite".
Vedeta a declarat, cu câteva luni înainte, pe când realiza fotografiile pentru campanie, că pentru ea, cu cât i se cere să pozeze mai puţin îmbrăcată sau chiar goală, cu atât îi place mai mult să participe la şedinte foto. "Mă simt cel mai sexy, ca să fiu sinceră, când pozez, mai ales când am cât mai puţine haine pe mine", a declarat Heidi Klum pentru Us Weekly.
Heidi Klum, al cărei divorţ de cântăreţul Seal a fost finalizat în luna octombrie, are o relaţie cu comerciantul de artă Vito Schnabel, în vârstă de 27 de ani, cu care formează un cuplu din luna februarie.
În afara carierei din lumea modei, Heidi Klum a devenit celebră şi pentru participarea la reality show-ul "Project Runaway", în urma căruia a obţinut în perioada mai 2011 - mai 2012 venituri de 20 de milioane de dolari. Ea s-a situat vreme de mai mulţi ani în primele cinci locuri din topul Forbes al celor mai bine plătite manechine din lume. În 2012, editorii revistei nu au mai luat-o în considerare în realizarea topului, pentru că au fost de părere că Heidi Klum a devenit "mai mult o femeie de afaceri şi o celebritate multimedia decât un model".
Foto: Hepta

si nemachiata sunt mai frumoasa decat ea, paraca e o gospodina de la tara, sa imi fie iertat. daca nu scria cine e, HABAR NU AVEAM ca e heidi klum. si cati bani castiga, te trec fiorii, ca nici macar nu e o frumusete, macar una naturala, ca sa spui ca isi merita banii aia. TRIST, ca sunt fete de 1000 de ori mai frumoase decat manechinele astea, care sunt ridicate in slavi. insa viata nu e usoara, e grea, de la nastere, pana la moarte.
Da, exista o schimbare, dar una in rau! Daca in prima imagine era vie, in cea de a doua apare cadaverica! In prima pare a avea un pic de pilozitate deasupra buzelor, in a doua nu mai are nimic! Criteriile dvs de frumusete sunt indoielnice si morbide, domnilor/doamnelor!
Cum sa arate? exact la fel. are exact aceleasi trasaturi si inainte si dupa machiaj, aceleasi gropi in fatza, nu vad absolut nici o diferenta. e un chip cu ochi scobiti, cu obraji scobiti si nici macar n-au machiat-o ca sa estompeze asta ci ca sa accentueze trasaturile ascutite. in fine, mi se pare ca arata mult mai in varsta decat este, tocmai din cauza ca nu are rotunjimi, ci ascutimi, dar nah, gusturile nu se discuta.