Teo e în stare să se opereze din nou: "Sunt obsedată să nu mă îngraş la loc"

Vedete / 31.03.2016

Vedeta mărturisește că are momente în care nu se recunoaşte în fotografiile recente, pentru că încă este obișnuită cu vechiul ei aspect.

Într-un interviu publicat de revista Ciao!, Teo Trandafir povesteşte că i se întâmplă des să nu se recunoască în fotografiile recente, pentru că ea are în minte tot vechea sa imagine. La doi ani de la operația de micșorare a stomacului, silueta vedetei și chipul ei s-au schimbat enorm. Ea arată bine, poartă hainele pe care nu credea că le poate îmbrăca și are o energie debordantă. Teo spune că intervenţie chirurgicală i-a schimbat viaţa şi le sfătuieşte pe femei să facă acest pas cât mai repede cu putinţă, pentru a nu ajunge într-o situație disperată.


Teo a povestit cum devenise obsedată de mâncare și cum reușește acum să reziste tentației de a ciuguli "câte ceva", așa cum era obișnuită: "Eu cred că acum mi-au tăiat o bucată din stomac care pe mine mă durea, eu şi acum am aciditate. Fac nişte sindroame din astea psiho, de stres, începe să mă doară stomacul şi mi se pare mie că mă lasă dacă mănânc ceva. Mănânc aşa, mai un biscuițel să mai scadă aciditatea şi la un moment dat se transformă în obsesie. Aveam perioade când dormeam cu pachetul de biscuiţi la cap că dacă îmi e foame noaptea. Frica de foame m-a transformat într-un animăluţ bizar şi aveam tot felul de napolitănuțe, biscuiţei. Eu acum mănânc bucăţi de mâncare. Dacă îmi pui în faţă o friptură, nu înţeleg, dar dacă mi-o tăi bucăţele, mă tentezi. Dacă frigiderul e plin complet, închid şi plec, dacă e gol, ştiu să caut în el. Frică de foame nu se compară cu nimic."


Vedeta a povestit și cum s-a îngrăşat aproape 90 de kilograme în mai puţin de un an. "După 21 de ani, când am luat-o eu la trap, m-am dereglat hormonal. Tata mă avertizase că va fi aşa, dar am ţinut eu neapărat la anumite principii şi valori care te duc la desăvârşire. Prima oară am luat 25 de kilograme din ianuarie până în martie şi până în septembrie vreo 50 de kilograme. Am ajuns de la 50 şi ceva de kilograme la 140 de kilograme în 9 luni. Pentru mine a fost ceva incredibil, o traumă sinistră. În primul rând, nu înţelegeam cum să mi se întâmple asta mie (...) Când te îngraşi, ai transformări la nivelul pielii, părului, eu cred că îţi creşte capul şi ţi se răreşte părul pentru că ai piele multă pe tine. Atunci, la 21 de ani, mi-am făcut analize, tiroide, de toate, şi doctorul mi-a spus că nu sunt în halul asta de dereglată, încât să mă fac atât, că nu ştie ce ar putea să fie. Am zis că nu am ce face, că, dacă aşa trebuie să trăiesc, aşa voi trăi. Este infernal", a dezvăluit ea.
  • Nina, vineri, 01.04.2016 13:02
    Din fiecare câte puţin

    România are cei mai buni endocrinologi, de fapt această disciplină medicală a fost fundamentată pt. prima oară în Europa de către dr. Parhon. Ar trebui să mergi la Endocrinologie să vezi unde este hiba. Şi în tot cazul, urmează zicala italiană: "da tutto a pocco" - adică - din toate câte puţin. Şi multă mişcare. Îţi aminteşti cum arăta Ion Cristoiu în urmă cu cca 25 de ani? Era nu supraponderal ci un adevărat elefant. Şi una dintre metodele de slăbit era că venea seara zilnic de la Casa Scânteii până acasă, pe jos. Sunt destui km. Ar trebui să-l întrebi ce a mai făcut şi ce face, că nu s-a mai îngrăşat. E un om tare drăguţ, te va ajuta. În tot cazul nu mai urma nicio cură de slăbit, ele te-au dus la cuţit. Succes!

  • Cristina, joi, 31.03.2016 23:20
    psihoterapie

    Probabil ca Teo a avut o trauma, in urma careia s-a ingrasat atat de tare. Iar aceasta trauma se poate depasi cu ajutorul psihoterapiei. E pacat sa te tai (si eventual sa te ingrasi din nou) in loc sa scapi definitiv de rau. Daca aveti nevoie de un terapeut bun, pentru a scapa de kg in plus, pentru a va lasa de fumat, jocuri de noroc etc., nu ezitati: www.psihoworkshop.wordpress.com.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro