Ilinca Vandici a fost premiată, în urmă cu o săptămână, la „Gala Eva.ro 12 ani“, vedeta primind trofeul pentru cea mai elegantă femeie din showbiz.
La petrecerea desfăşurată la clubul Barletto din Capitală, Ilinca Vandici a apărut îmbrăcată într-o rochie Irenka, vedeta atrăgând toate privirile asistenţei. Ilinca a venit la eveniment însoţită de Raluca Blănaru şi Irina Astratini, cele două fondatoare ale brandului Irenka.
Tinerele din Buzău i-au atras atenţia mai întâi Danei Rogoz cu creaţiile sale, iar până la a deveni celebre a mai fost doar un pas. După ce au creat mai multe ţinute pentru Dana Rogoz, creaţiile Ralucăi şi Irinei le-au plăcut foarte mult Ilincăi Vandici şi lui Carmen Brumă, care au început să poarte ţinute Irenka.
Raluca Blănaru şi Irina Astratini au acceptat să ne acorde un scurt interviu, prin intermediul căruia au explicat ce înseamnă Irenka şi cât de dificil este să fii designer în România.
eva.ro: De când aţi intrat în industria modei? Ce v-a îndemnat să faceţi acest pas?
Irina: În urmă cu un an am reuşit să ne îndeplinim visul. Domeniul în care am activat amândouă încă din timpul facultăţii este cel al traducerilor. Ne doream de ceva timp să schimbăm direcţia, însă nu era foarte uşoară decizia de a renunţa la joburi şi de a o lua de la capăt. „Motorul“ a fost momentul în care am rămas însărcinate, la distanţă destul de scurtă.
Ce înseamnă Irenka şi cărui tip de femeie vă adresaţi?
Raluca: Irenka reflectă mult din personalitatea noastră. Creaţiile Irenka sunt clasice, urmăresc să evidenţieze feminitatea şi simplitatea. Ne adresăm femeilor care preferă să achiziţioneze piese pe care să nu le poarte doar un sezon, pentru care e important stilul, nu neapărat tendinţele.
Ce tip de cumpărători aveţi? Vă gândiţi la un anumit target de clienţi când concepeţi ţinutele?
Irina: Targetăm femeia inventivă, care ştie să poarte o haină în multe feluri, care investeşte în piese statement, pe care le combină în funcţie de momentul zilei şi, bineînţeles, de „stare“.
Cât de mult interacţionaţi cu cei care poartă creaţiile voastre?
Irina: Hainele îmbracă şi conturează stiluri şi personalităţi diferite, de aceea este important să existe o legătură directă designer-client, dincolo de informaţiile de bază: mărimi, culoare, materiale preferate. Ne place să ştim pentru ce personalitate creăm şi să ne imaginăm împreună cu clienta produsul final. Şi, la final, răsplata pe care o primim, adică o fotografie a clientei mulţumite, în creaţia Irenka, ne bucură cel mai mult.
Raluca: De pildă, cu Ilinca Vandici, Dana Rogoz şi Carmen Brumă, cărora le-am creat ţinute, stăm mult de vorbă. Facem un brainstorming în care fiecare dintre noi vine cu idei, alegem împreună culori, forme şi materiale, iar rezultatul este acelaşi de fiecare dată: aparţii impecabile.
Cât de dificil este să fii designer în România?
Irina: Este un drum greu, însă sunt câteva nume în ţara noastră care sunt dovada clară că pasiunea pentru modă, dublată de foarte multă muncă, te poate duce unde îţi doreşti. Sunt designeri români care vând pe cele mai mari concept store-uri de fashion luxury pe on line la nivel mondial. Avem designeri foarte talentaţi şi probabil că în câţiva ani vor fi din ce în ce mai mulţi care vor reuşi să atragă atenţia vedetelor şi concept store-urilor internaţionale.
Ce materiale se potrivesc cel mai bine ţinutelor create de voi?
Raluca: Indubitabil, mătasea naturală este materialul care ne-a fascinat dintotdeauna. Este un material extrem de delicat, care dă eleganţă şi feminitate unei ţinute.
Ce stil aţi adoptat? Sunteţi mai degrabă adeptele stilului smart, casual, elegant sau vă propuneţi un mix?
Raluca: Stilul adoptat este unul urban chic. Acest stil înseamnă a rămâne tânăr, în tendinţe, însă fără a epata. În consecinţă, înseamnă a fi la curent cu piesele care sunt în tendinţe, însă a nu renunţa la pisele clasice. Cele din urmă te vor ajuta întotdeauna să dai stil şi personalitate ţinutei.
Realizaţi doar articole unicat?
Irina: Creaţiile unicat ţin de inspiraţie, de disponibilitatea unui material, a unei culori sau a unei inserţii speciale. Nu poţi fi doar designer de creaţii unicat, dar ele au un rol aparte în fiecare colecţie.
În general, creăm în serii limitate, iar fiecare colecţie a noastră nu are mai mult de 30 de piese. Şi este firesc să fie aşa, pentru că altfel intrăm în sfera producţiei de masă. Ne-ar plăcea, totuşi, ca, la un moment dat, să creăm o colecţie-capsulă doar cu piese unicat din materiale speciale, rare şi preţioase.
Care sunt tendinţele pentru această vară?
Raluca: Cu siguranţă ţinutele „all white“ sunt în tendinţe vara aceasta. Însă nu există vară fără culori puternice cum af fi culorile neon, galben, portocaliu.
În tendinţe sunt ţinutele asimetrice şi outfiturile cu talia evidenţiată cu ajutorul unei curele sau altor elemente. Din orice garderobă nu trebuie să lipseacă bijuteriile, care pot schimba în orice moment o ţinută.