Andreea Marin Bănică este o femeie încercată de viață. La vârsta de nouă ani și-a pierdut mama, la 24 de ani a trecut printr-un divorț, iar sănătatea i-a dat mari bătăi de cap. Acum, în pragul vârstei de 40 se pregătește pentru un al doilea divorț și să-și crească fetița singură.
Andreea Marin Bănică este o femeie încercată de viață. La vârsta de nouă ani și-a pierdut mama, la 24 de ani a trecut printr-un divorț, iar sănătatea i-a dat mari bătăi de cap. Acum, în pragul vârstei de 40 se pregătește pentru un al doilea divorț și să-și crească fetița singură.
Vestea divorțului dintre soții Bănică a uimit pe toată lumea. Însă, pentru Andreea această experință nu este una nouă. Zâna a mai trecut printr-un astfel de episod, la 24 de ani, când prima sa căsnicie s-a destrămat. "Un divorț nu trebuie să te dărâme, că eu sunt trecută deja printr-o astfel de experiență, că sunt încă în viață și iată că nu e imposibil să-ți refaci viața, și să ai o familie, să ai copii. Și atâta vreme cât un divorț nu se termină cu efecte negative asupra copiilor, până la urmă nu e ceva atât de important cum e sănătatea", declara vedeta anul trecut, în noiembrie.
Pe de altă parte, Andreea a recunoscut că a fost un moment dificil din viaţa ei. "Am decis împreună. Au fost mai multe discuţii, pentru că nu este uşor să te desparţi de cineva, mai ales că amândoi mai aveam sentimente unul pentru celălalt." Cristian Gheorghiţă a fost primul soţ al Andreei Marin. Cei doi s-au căsătorit în anul 1995, iar mariajul lor nu a durat decât trei ani.
Moartea mamei
Un alt eveniment nefericit din viața vedetei a fost dispariția mamei sale. La vârsta de nouă ani, Andreea şi-a pierdut mama într-un accident de maşină. "Mama a murit în braţele mele până la spital. Ne întorceam de la mare şi a avut loc un accident de maşină. Cuvântul mamă a căpătat de atunci o altă semnificaţie pentru mine", povestea cu lacrimi în ochi fosta prezentatoare a emisiunii "Surprize-surprize".
Boală grea
O altă încercare a vieții pentru Andreea Marin a fost o boală grea cu care s-a luptat timp de mai mulți ani. Vedeta s-a chinuit să afle din ce cauză avea dureri greu de suportat. După mai multe vizite în spitale din România, Austria și chiar America, Andreea Marin a fost operată în Turcia. Medicii spitalului Acibadem din Istanbul au operat-o de două ori la spate și au salvat-o pe "Zâna surprizelor". "Nu e o ruşine să spun că am 37 de ani, stau mult la computer şi vârsta îşi spune cuvântul. Am nişte probleme la coloana vertebrală. M-am simţit mai bine, am slăbit, m-am simţit mai întinerită. Am întotdeauna în planul doi, în mintea mea, faptul că într-un moment greu am unde să merg şi să mă simt în siguranţă. Vin aici din trei în trei luni pentru că e doar la o oră distanţă de noi şi mă salvează. În România există medici extraordinari, dar există şi limitare tehnică", a explicat ea, în urmă cu doi ani, decizia de a se opera în Turcia.
Înșelată de mai multe ori
Chiar dacă Andreea Marin a încercat să-și țină viața privată departe de ochii presei, de-a lungul celor șapte ani de căsnicie au apărut mai multe materiale, în revistele de scandal, în care Ștefan Bănică era prins în "ofsaid". Un astfel de episod a fost cel din anul 2011 cu Lavina Pârva, fosta solistă a trupei Spicy. Totul a pornit de la nişte poze în care Lavinia a fost surprinsă intrând în blocul în care Ştefan Bănică are un apartament. La câteva luni de la acest eveniment, Bănică a fost implicat într-un alt scandal. În ziarul Click a apărut un material din care reieşea faptul că solistul şi-a făcut nişte analize medicale pentru depistarea unor boli venerice. De aici, au pornit zvonurile cum că artistul ar fi înşelat-o pe "Zână". Atunci, Andreea a spus: "Iertaţi-mă, dar vă chinuiţi degeaba să ne despărţiţi. E ridicol deja sau pur şi simplu de râs. Încheiem dialogul aici."
Un alt moment la fel de neplăcut pentru Andreea Marin a fost cel de anul trecut când Adriana Nicolae a lansat zvonuri cum că ar avea un copil cu Ștefan Bănică. Și pentru că a vrut să știe dacă soțul ei a înșelat-o, Andreea Marin a luat-o la întrebări pe Adriana Nicolae, pe scena Galei Premiilor Vip. "Soţul meu e tatăl copilului tău? Da sau nu?". Şi pentru că presupusa amantă a refuzat să dea un răspuns clar, Andreea a continuat, preţ de câteva minute, s-o întrebe: "Da sau nu? Este soţul meu tatăl copilului tău?"
Surprinsă de reacţia divei, Adriana a încercat să ocolească răspunsul şi să treacă peste acest moment jenant. "Din respect pentru familia mea şi pentru copilul meu, prefer să nu comentez acest subiect", a răspuns actriţa. Însă, Andreea Marin nu s-a mulţumit cu acest răspuns şi a continuat cu avalanşa de întrebări. "Din respect pentru copiii noştri, care au avut de suferit din pricina faptului că n-ai lămurit lucrurile la timp, o să te rog să le lămureşti acum. Da sau nu?... Deci nu ştii cine e tatăl copilului tău şi îţi doreşti să perpetuezi acestă necunoscută", a concluzionat "Zâna".
Lupta cu depresia
În tot acest timp, din cauza tuturor problemelor pe care le-a înfruntat de-a lungul vieții, vedeta a fost afectată de o depresie foarte puternică și doar cu ajutorul unui psiholog a reușit să se vindece. "Nu am vrut să ştie nimeni că am mers la psiholog. Eu nu vreau să mă plângă nimeni. Mama m-a învăţat că, atunci când am o problemă, trebuie să zâmbesc. Bineînţeles, pe umărul celor dragi poţi să pui capul şi să plângi, însă nu trebuie să ştie toată lumea problemele mele. Depresia e o boală, nu e o vină. Ne paşte pe toţi, din pricina stresului în care trăim, a lipsei de informare", a explicat diva. Vedeta povestea că se trezea dimineața plângând fără motiv anume și că simțea cum este cuprinsă de o "gheară" pe care nu putea să o stăpânească.