După o relaţie care a durat şase ani de zile, Dani Oţil şi Mihaela Rădulescu au decis să se despartă. La doar câteva luni după ce au făcut acest lucru, diva de la Monaco a sărit în braţele lui Felix Baumgartner, cel mai cunoscut paraşutist al zilelor noastre.
În ultimii doi ani, presa a notat de mai multe ori că Dani Oţil şi Mihaela Rădulescu s-au despărţit, însă cei doi au negat de fiecare dată acest lucru. Zilele trecute, însă, una dintre cele mai mari agenţii foto din lume, Getty Images, a publicat câteva fotografii în care Mihaela Rădulescu apărea alături de paraşutistul austriac, în descrierea fotografiilor fiind precizat faptul că românca este presupusa iubită a lui Felix.
Văzând că presupusa ei relaţie cu Felix Baumgartner a ajuns subiect de discuţie în România, Mihaela Rădulescu a postat pe pagina ei de Facebook un mesaj care lasă loc de interpretări.
Jurnaliştii de la Libertatea anunţă că ruptura dintre Dani Oţil şi Mihaela Rădulescu s-a produs la începutul acestui an, de comun acord. Mai mult decât atât, sursa citată notează că între cele două vedete a avut loc un fel de pact: să fie în continuare destul de apropiaţi, până când în viaţa unuia dintre ei va apărea o nouă iubire.
În urmă cu aproximativ două luni de zile, jurnaliştii de la WOWbiz chiar anunţau că Dani şi Mihaela nu mai sunt un cuplu şi că matinalul de la Antena 1 se iubeşte cu Miruna Lica, reporter la "Neatza cu Răzvan şi Dani". „Nu ştiu dacă o ieşire în oraş cu colegii reprezintă un material de presă. Am arătat şi la 'Neaţa', fata este colega noastră“, a spus atunci Dani, negând că ar avea o relaţie cu Miruna.
Dacă pentru Dani a fost să fie, între timp a apărut o nouă scânteie în viaţa Mihaelei. Diva care locuieşte la Monaco a realizat, în urmă cu o lună de zile, un interviu cu Felix Baumgartner, iar de atunci se pare că cei doi formează un cuplu.
Chiar dacă a fost anunţat de Mihaela că ea are o nouă relaţie şi chiar a crezut că nu va fi afectat de acest lucru, Dani Oţil nu trece prea bine peste despărţirea de noua jurată de la "Românii au talent". Taboidele notează că Dani nu vorbeşte cu prietenii lui despre despărţirea de Mihaela Rădulescu, ba mai mult, este abătut şi îşi îneacă amarul în sala de fitness.
Paparazzii de la Click chiar l-au surprins pe Dani într-o zi după ce a plecat de la emisiune, împreună cu Răzvan, la studioul lui Bodo. De acolo, fostul iubit al Mihaelei Rădulescu a plecat în mall-ul din Băneasa şi a butonat non-stop telefonul mobil. De acolo, el şi-a luat mâncare la pachet şi a plecat spre vila lui din Corbeanca.