Anica Diţă, mama Danielei Gyorfi, a murit duminică dimineaţă, în urma unei lupte pe care o ducea cu boala.
Mama artistei suferea de cancer la plămâni și a murit la Spitalul Floreasca, acolo unde era internată de o săptămână la terapie intensivă.
„Mama era ruptă de durere, i se administra morfină. Acum trei zile încă mă recunoştea. Nu mă aşteptam să se ducă atât de repede şi să mă lase singură“, a spus Daniela Gyorfi, pentru Libertatea.
Anica avea 62 de ani, iar pe lângă cumplita boală de care suferea, era și paralizată de 33 de ani, după un accident în care şi-a fracturat coloană cazând pe scări.
„Eu sunt paralizată, am sondă. Cea mai gravă boală este rinichiul. Am mulţi medici care se ocupă de mine, altfel nu mai eram în viaţă. Trebuie să mergem înainte. Iau zilnic un pumn de medicamente. Am o infecţie urinară şi diabet“, spunea Anica Diţă în urmă cu câteva luni.
De când a paralizat Anica, Daniela Gyorfi devenise mamă pentru... mama ei. Artista şi-a sacraficat mult timp din viaţa personală pentru a avea grijă de mama ei, fără de care nu concepe viaţa, după cum o spune chiar ea.
Deşi o vizita aproape zilnic pe mama ei, Daniela Gyorfi nu a ştiut că aceasta suferă de cancer. „N-am ce să-mi reproşez, mama avea toate analizele la zi. Aveam un teanc de rezultate, nici măcar un medic nu mi-a spus că mama ar fi suspectă de cancer. Acum, la spital, prima dată mi-au spus că are metastază la ficat, apoi, după o tomografie efectuată la o clinică privată, au modificat diagnosticul în cancer în ultima fază la plămâni. Pe ficat erau doar nişte striaţii de grăsime... Nu acuz pe nimeni de nimic, dar sunt şocată“
Cu doar 10 zile înainte ca Anica Diţă să moară, o echipă a emisiunii „WOWbiz“ a stat de vorbă cu aceasta. „Obosesc repede, nu pot să mănânc“, spunea aceasta, femeia crezând că este răcită, nu că are cancer în fază terminală.
Daniela Gyorfi a avut puterea să vorbească despre tragedie cu reporterii, afirmând că a căzut din picioare atunci când a aflat că mama ei a murit. „Am căzut pe hol, nu mi-a venit să cred când mi-au zis doctorii că moare, să îi aduc lumânarea. Am căzut jos. Numai eu ştiu câte lacrimi am vărsat pentru mama mea“
Pentru a-i comemora dispariţia, scrie ziarul Libertatea, artista a scris un mesaj sfâşietor pe crucea din marmură din cimitir, la cererea mamei ei. „Cruce albă, piatră rece/ Cu tine nu pot petrece/ Cum mi-a fost în viaţă firea/ Şi a rămas doar amintirea“, este mesajul scris pe cruce.
Ştiindu-se bolnavă, mama cântăreţei a insistat, anul trecut, să-şi cumpere un loc de veci în cimitirul Bellu, pe care a plătit nu mai puţin de 15.000 de euro, mai notează Libertatea. Deşi, la insistenţele mamei, Daniela s-a ocupat de parafarea actelor, ea nu a mers niciodată să vadă unde este poziţionat mormântul. „Am apelat la o prietenă bună să aibă grijă de marmură. Mama s-a pus deja pe cruce! Nu pot merge acolo să văd asta. Numai când mă gândesc mi se face rău. Cred că aş muri de inimă în faţa cavoului“, spunea artista la începutul anului.