Ştirile Kanal D şi Christian Sabbagh redeschid „cazul Lara Şaban“
O nouă anchetă marca Ştirile Kanal D readuce în atenţie cazul cutremurător şi intens mediatizat al Larei Şaban, amanta politicianului turc Husseyin Sipahi, ucisă cu bestialitate şi găsită moartă în Constanţa în luna mai a anului 2012.
Christian Sabbagh le oferă telespectatorilor Kanal D, în această seară, mărturii în premieră chiar de la autorul crimei şi fratele victimei, Gilberto Şaban, aflat în închisoare, dar şi o nouă perspectivă asupra celor întâmplate.„Un fratricid consumat în primăvara anului 2012, în Constanţa, avea să mă aducă în lumea celor mai bogaţi oameni din Istanbul. De la bun început mi-am dat seama că lipsesc multe elemente din acest puzzle complicat. Motivul? Mobilul crimei nu este credibil. Cel puţin, pentru mine. Am plecat pe firul investigaţiei şi am ajuns la Istanbul, în lumea milionarilor. Am reuşit să identific un martor cheie, tot un magnat, care, fără să aibă vreun interes, a acceptat să dea adevărul în vileag, punându-l la dispoziţia autorităţilor turceşti şi deopotrivă româneşti. Acest martor a cerut ca identitatea să-i fie protejată. Nu se ştie prin ce conjunctură numele lui a fost aflat. Acum, viaţa îi este pusă în pericol. Veţi afla lucruri şocante despre acest caz“
Dezvăluirile făcute de martorul cheie, ce vizează politicieni din anturajul lui Husseyin, mărturia mamei Larei Şaban, interceptări telefonice purtate între presupusul tată al fiicei Larei Şaban şi fratele Larei Şaban sunt noi piste ce ridică mari semne de întrebare asupra mobilului crimei.
Ancheta Ştirilor Kanal D atrage atenţia şi asupra situaţiei fiicei Larei Şaban, încredinţată, fără nicio anchetă socială, unui apropiat al lui Husseyin şi ţinută într-un cartier rezidenţial din Istanbul.
„Povestea defunctei Lara Şaban are parfum de telenovelă. În ea se împletesc ura, misterul, dragostea, vrăjitoriile, jocurile de culise şi un proces de paternitate cu deznodământ tragic. Pe moment, cazul pare încheiat, fapt ce le convine de minune tuturor părţilor implicate. Un criminal care îşi ispăşeşte pedeapsa, un copil care a fost încredinţat tatălui declarat în acte şi un autor moral dincolo de orice suspiciune. Investigaţia mea duce, însă, în cu totul altă direcţie“
Nu rataţi o anchetă-serial eveniment, ce se va difuza începând de miercuri, 26 martie, de la ora 19.00, la Ştirile Kanal D!