Gabriel Cotabiță ajungea, pe 8 mai, la Spitalul Floreasca, artistul fiind în comă după ce își pierduse cunoștința la sala de fitness a unui hotel. De atunci și până astăzi, știrile despre starea lui de sănătatea au fost contradictorii, însă un lucru este cert: cântărețul nu a reușit să-și revină și se află în continuare internat în spital.
Recent, tabloidele au notat că Gabriel Cotabiță se află în continuare în comă, iar din această cauză artistul a slăbit aproximativ 20 de kilograme în cele 26 de zile de când este în spital. Potrivit doctorului Tudor Ciuhodaru, care a vorbit cu reporterii de la ziarul Ring, nutriția prin venă nu poate contrabalansa total nutriţia normală, iar slăbirea nu e neapărat un indicator favorabil.
„E foarte greu să controlezi metabolismul cu toate soluţiile de nutriţie parenterală prin venă. Nu e un lucru neobişnuit ca pacientul să piardă în greutate. O dată, pe seama consumului metabolic enorm, legat şi de stresul specific situaţiei, apoi, din cauza atrofiei musculare rezultate din imobilizarea prelungită. Slăbirea este un factor suplimentar de risc de complicaţii, dar nu principalul factor determinant care îi ameninţă acum existenţa. Se poate ajunge la dispariţia aproape completă a stratului de grăsime şi slăbirea poate deveni un factor agravant în anumite situaţii“
Mai mult decât atât, surse medicale din Spitalul Floreasca le-ar fi spus celor de la ziarul Libertatea că starea lui Gabriel Cotabiță este în continuare foarte gravă, iar organele vitale i-ar putea ceda pe rând.
„Timpul se scurge în defavoarea artistului. Organele vitale i-ar putea ceda pe rând. Au fost atinşi centri importanţi din creier şi care nu se mai pot reface niciodată. Faptul că nu-şi revine este cât se poate de îngrijorător. Organismul este hrănit artificial, iar medicii îl monitorizează permanent. La fel de periculoase sunt acum şi leziunile de decubit, iar personalul medical are grijă să nu se formeze escare. A slăbit mult. Nicidecum 20 de kilograme, aşa cum s-a vehiculat, dar a pierdut în greutate. Aşa se întâmplă cu orice pacient aflat în starea asta“
Deși unele tabloide notează că Gabriel Cotabiță este în continuare în comă, unii jurnaliști afirmă că artistul ar fi dat primele semne de revenire și că acesta a avut reacții la pozele de familie pe care i le-au adus fetele lui la spital.
Potrivit celor de la Spy News, Cotabiță a spus și câteva cuvinte care le-au dat mari speranțe apropiaților artiștilor. Sursa citată notează că primele cuvinte pe care cântărețul le-a spus au fost