Elsa Pataky este maa unei fetițe dar are și doi băieți, astfel că privește mai nuanțat mișcarea #MeToo
Peste 100 de femei, printre care actriţe precum Rose McGowan şi Gwyneth Paltrow, l-au acuzat pe Harvey Weinstein de hărţuire sexuală, viol sau agresiune, în urma apariţiei, la începutul lunii octombrie 2017, a unui articol în The New York Times în care erau oferite detalii cu privire la mai multe plângeri pe numele producătorului de film. Weinstein a negat acuzaţiile, dar este subiectul mai multor anchete ale poliţiei americane şi britanice. În prezent, Weinstein este inculpat, pentru viol şi alte delicte cu caracter sexual, victimele fiind trei femei. Producătorul de film american a pledat nevinovat.


În urma acuzaţiilor, în SUA a fost iniţiată o mişcare online, la care participă milioane de femei. Acestea au vorbit pe Facebook şi pe alte reţele sociale despre traumele pe care le-au suferit din cauza experienţelor de hărţuire sexuală sau abuz şi au folosit hashtag-ul "#MeToo" ("Şi Eu"). Mai multe personalităţi s-au alăturat campaniei sociale din mediul online, între acestea numărându-se Lady Gaga şi actriţele Anna Paquin şi Evan Rachel Wood. Au fost şi bărbaţi care s-au implicat în acest demers, între aceştia fiind actorul Javier Munoz.


Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Melania Trump, şi-a exprimat sprijinul faţă de femeile implicate în mişcarea #MeToo, dar a declarat, potrivit unor extrase ale unui interviu difuzate miercuri, că cine face acuzaţii despre abuzuri sexuale trebuie să furnizeze "dovezi clare". "Susţin femeile şi ele trebuie să fie auzite. Trebuie să le sprijinim. Şi de asemenea şi pe bărbaţi, nu doar pe femei", i-a declarat Melania Trump reporterului Tom Llamas de la ABC News.

Prima Doamnă a fost apoi întrebată dacă este de părere că bărbaţii despre care s-a scris în mass-media că ar fi comis abuzuri au fost trataţi nedrept. "Trebuie să existe dovezi clare, iar atunci când eşti acuzat de ceva, să arate dovezile", a răspuns ea.


Melania Trump, care a fost intervievată în timpul unei recente vizite în Africa, a insistat că este alături de aceste femei. "Dar trebuie arătate dovezi. Nu poţi să-i spui cuiva, ştiţi, 'am fost agresată sexual' sau 'mi-ai făcut asta', pentru că uneori mass-media merge prea departe şi modul în care prezintă unele poveşti nu este corect", a spus soția președintelui Statelor Unite.



Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro