După ce a trecut printr-o perioadă foarte complicată, Sinead O'Connor a făcut pace cu familia ei
O lună mai târziu, pe 24 iunie, la ora locală 3:30, un membru al familiei cântăreţei din Irlanda, care a vrut să-şi păstreze anonimatul, a anunţat poliţia că Sinead a ameninţat că se aruncă de pe un pod din Chicago. Ulterior, cântăreaţa a pus capăt zvonurilor şi a publicat un mesaj pe Facebook: "Totul e fals. O tâmpită de la staţia Swords Garda din Dublin a vrut să răspândească veştile false şi bârfa maliţioasă. Sunt mult prea fericită ca să mă sinucid", a scris ea.


În octombrie anul trecut, Sinead a fost internată de urgenţă la spital din cauza unor dureri acute de ficat, provocate de complicaţiile unei operaţii pe care a suferit-o în California. "Nu pot să respir normal. Scriu aici şi sunt atât de singură. Poveste de viaţă. Mi-aş dori să nu fiu atât de singură pe lume. Meritam mai mult de atât după tot ce am dăruit. Sunt şocată că sunt singură", a scris vedeta atunci, foarte deprimată.

Sinead O'Connor a avut probleme de sănătate în ultimii trei ani şi a suferit o histerectomie anul trecut, relatează
Daily Mail. După intervenţia efectuată la San Rafael, în California, vedeta s-a plâns că a fost tratată foarte rău şi că e un miracol că a reuşit să se treacă prin aşa ceva. Ea a mai spus că a făcut o terapie hormonală şi că asta a făcut-o să se simtă bătrână. Potrivit ziarului britanic, histerectomia fost efectuată cu un robot chirurgical care însă nu a putut evita eroarea medicală ce i-a afectat ficatul.

Pe de altă parte, Sinead O'Connor a anunțat că după trei decenii în care a fost dependentă de cannabis și după abuzuri nesfârșite de alcool și nopți pierdute, are de gând să petreacă următorul an într-un centru de recuperare. Cântăreața s-a confruntat ani la rând cu probleme de ordin psihic.

Ea a mai încercat să se sinucidă în 1999 și a dezvăluit într-o emisiune realizată de Oprah Winfrey că a fost diagnosticată cu tulburare bipolară, dar acest diagnostic a fost respins de alți trei medici. În 2012, cântăreața a suferit o cădere nervoasă şi a anulat un turneu internaţional de concerte.

Solista, care pare să-și fi revenit acum, locuieşte la San Francisco. Ea are patru copii - Jake Reynolds (29 de ani), Roisin Waters (20 de ani), Shane Lunny (12 ani) şi Yoshua Bonadio (9 ani).


Sinead O'Connor a devenit un star de amploare globală în 1990, cu hitul "Nothing Compares 2 U", compus de artistul american Prince, decedat în aprilie 2016. O'Connor a înregistrat 10 albume muzicale solo, noteată Mediafax.


Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro