Sindromul stresului regal: Prinţesa Victoria a Suediei a suferit de anorexie
Prinţesa suedeză în vârstă de 39 de ani a dezvăluit că stresul provocat în adolescenţă de statutul regal i-a declanşat anorexia.
Viaţa de prinţesă nu-i deloc simplă şi nu seamănă nicidecum cu cea din lumea Disney. Mărturia Prinţesei Victoria a Suediei este încă o dovadă a presiunii uriaşe care atârnă pe umerii membrilor unei case regale cu mare tradiţie în Europa.
Într-un interviu-eveniment acordat înainte de împlinirea a 40 de ani, în luna iulie, ea a vorbit deschis despre cum a ajuns să sufere de anorexie în adolescenţă. Potrivit publicaţiei Royal Central, afecţiunea a debutat când a început să-şi ajute părinţii în îndeplinirea îndatoririlor regale, punând singură tot mai multă presiune pe ea şi cerând tot timpul mai mult de ea la însăşi.
Fire perfecţionistă, Victoria a alunecat pe panta periculoasă a anorexiei. "Voiam tot timpul să fac mai multe, să fiu mai bună decât puteam face şi decât puteam fi în mod realist", a mărturisit ea.
După ce a devenit evident că suferă de o tulburare alimentară şi a început să slăbească, prinţesa şi-a amânat un an de studiu la universitate şi a urmat un tratament de specialitate în Statele Unite, unde a învăţat să vorbească deschis despre ceea ce simte, să-şi fixeze anumite limite şi să nu se mai forţeze să facă prea multe.
După apariţia în presă a unor imagini în care se vedea că Victoria era foarte slabă, Casa Regală a Suediei a anunţat în noiembrie 1997 că ea suferea de o tulburare alimentară. Victoria avea atunci în vârstă de 20 de ani se pregătea să înceapă studiile la Universitatea Uppsala, relatează cotidianul britanic Daily Mail.
"Am avut nevoie de timp ca să pun lucrurile în ordine şi să-mi redobândesc echilibrul. A trebuit să mă cunosc pe mine însămi, să-mi descopăr limitele şi să nu mă mai presez singură", a mărturisit prinţesa suedeză în interviul inclus în documentarul "Crown Princess Victoria, 40 years", realizat de postul suedez de televiziune TV4.
Totuşi, la două decenii de la bătălia câştigată cu anorexia, Prinţesa moştenitoare a Suediei a mărturisit că încă n-a reuşit să-şi anihileze perfecţionismul care o caracterizează, dar spune că îl priveşte ca pe un avantaj care o ajută să fac tot ce e mai bun pentru ţara sa.
Recunoaşterea problemelor din trecut este un gest foarte rar din partea prinţesei, care nu a vorbit niciodată public despre tulburarea alimentară cu care s-a confruntat, notează Daily Mail.