Shia se însoară cu Mia: Starul din „Transformers“ și-a cerut iubita de soție

Vedete / 18.03.2016

După o relație sinuoasă de patru ani, LaBeouf, în vârstă de 29 de ani, și Mia Goth (22 de ani), sunt pe cale să fixeze data nunții, susține o sursă.

Potrivit publicației Us Weekly, care citează un apropiat al actorului american, acesta le-ar fi spus prietenilor săi că el și Mia se vor căsători. Cei doi s-au logodit și acum se gândesc să programeze fericitul eveniment.

Un indiciu important în acest sens este faptul că atunci i-a spus angajatului unei băcănii că se însoară, iar în timpul unei transmisii live pe internet a numit-o pe Mia logodnica lui, scrie cotidianul britanic Daily Mail.

Shia LaBeouf și Mia Goth sunt împreună de patru ani, dar relația lor a fost punctată de mai multe despărțiri. În primăvara anului trecut, ea a fost văzută purtând un inel cu diamant, despre care presa spunea că e inelul de logodnă. Apoi, în vara anului trecut, cei doi au avut o altercație în public, în localitatea Tubingen, din Germania, unde actorul lucra la o peliculă horror. Cunoscut pentru temperamentul său vulcanic, starul a fost filmat în timp ce urla la iubita lui: "Nu vreau să bat o femeie. Nu vreau să dau într-o femeie. Mi-ajunge." După ce i s-a pus la dispoziție un taxi pentru a-l duce la aeroport, LaBeouf i-a spus șoferului: "Trebuie să plec de aici, frate. Trebuie s-o șterg. Dacă rămâneam aici, o omoram."
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro