Fotomodelul australian arată extraordinar la 50 de ani "Când am împlinit 50 de ani, n-am simțit nicio problemă fizică și nici n-am avut un șoc emoțional. N-a fost ca și cum <<Of, Doamne, era mai bine înainte>>, a fost mai degrabă ca și cum aș fi renăscut", a adăugat vedeta.

Supermodelul a declarat că regimul ei se bazează pe un supliment sub formă de pudră verde, The Super Elixir, comercializat de compania ei, WelleCo, specializată în produse de wellness. Ea amestecă această pudră cu zeamă de cocos și o bea zilnic, scrie cotidianul britanic Daily Mail. Dovadă că regimul funcționează este pictorialul publicat în paginile revistei.


"Frumusețea la orice vârstă, ăsta e un clișeu plictisitor, frumusețea nu este rezervată doar tinereții", a spus fotomodelul.

Top-modelul s-a căsătorit în august 2013 cu Jeffrey Soffer, un miliardar din Miami, în cadrul unei ceremonii organizate pe insula Fiji, la care au participat doar rudele şi câţiva prieteni apropiaţi. Modelul australian se despărţise de Jeffrey Soffer în martie 2012, după o relaţie de doi ani, însă la un an după acea despărţire cei doi au anunţat că s-au împăcat şi că s-au logodit.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro