Scenă fierbinte cu două blonde celebre: Naomi Watts şi Nicole Kidman, sărut pasional în văzul lumii

Vedete / 18.06.2015

Actriţele australiene, prietene foarte bune, au oferit un moment de tandreţe în timpul unei gale, spre deliciul publicului şi al presei.

Sunt actriţe, celebre, blonde, amândouă sunt din Australia iar prenumele lor încep cu litera N. Aşadar, Naomi Watts şi Nicole Kidman chiar se potrivesc şi se înţeleg foarte bine. Cele două staruri au dus prietenia lor la un alt nivel, de faţă cu toată lumea, când s-au angajat într-un sărut pasional, la gala Women In Film soiree, organizată marţi seară la Los Angeles.

Nicole, în vârstă de 47 de ani, a luat iniţiativa şi a strâns-o cu tandreţe pe Naomi, mai tânără cu un an, apoi a sărutat-o pe gură, luând prin surprindere publicul, care nu-şi păutea crede ochilor ceea ce vedea. Mai mult, cele două au stârnit ropote de aplauze şi hohote de râs când au părăsit împreună scena, fără să se mai întoarcă la partenerii lor, pentru a urmări amândouă restul ceremoniei.


În scena fierbinte pe care au oferit-o, fosta soţie a lui Tom Cruise a jucat rolul partenerei experimentate, dominând-o pe ingenua Naomi, ca şi cum atunci s-ar fi cunoscut pentru prima oară. Cele două actriţe se cunosc încă de pe vremea când erau adolescente, scrie ziarul britanic Daily Mail.

Nicole Kidman a aniversat recent nouă ani de la căsătoria cu interpretul de muzică Keith Urban. Mamă a patru copii, ea a recunoscut anul trecut că nu este pregătită să se mulţumească cu familia pe care o are şi îşi doreşte foarte mult să rămână însărcinată. "Am născut ultimul copil la vârsta de 43 de ani. Bunica mea a născut ultima dată când avea 49 de ani. În fiecare lună îmi spun «Sper că sunt gravidă!»", a declarat Kidman într-un interviu ediţiei americane a revistei Elle.
  • NEMESIS, joi, 18.06.2015 03:51
    Perversele

    Toate lesbienele corupătoare vă fascinează, ca atunci când Madonna i-a băgat în public limba-n gură lui Britney Spears.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro