
Pe lângă soţie, Borcea se desparte şi de cei doi copii mici, rămânând numai cu compania Valentinei Pelinel. Cum eliberarea din închisoare e destul de departe, acesta fiind condamnat la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare din care a făcut doar doi, urmează o perioadă grea şi plină de neprevăzut în viaţa lui Borcea, una în care, pentru început, şi-a pierdut familia care a decis să plece în SUA.