După primele trei ediţii ale celui de-al 13-lea sezon al show-ului „Dansez pentru tine“, Bianca Drăguşanu nu a reuşit să se facă remarcată, ajungând de două ori la duel.
Bianca a ajuns, în cea de-a treia ediţia, să se bată pentru a rămâne în concurs cu Pavel Stratan. Din păcate pentru cântăreţ, el s-a accidentat şi a fost înlocuit cu Marian Drăgulescu, gimnastul fiind protagonistul unui record negativ. Drăgulescu este singura vedetă din istoria show-ului „Dansez pentru tine“ care părăseşte concursul de două ori în două săptămâni.
Cu toate că Bianca Drăguşanu a reuşit să scape de la duel, acum a ajuns din nou acolo, în aceeaşi situaţie fiind şi Nicoleta Luciu. Din punctul de vedere al fanilor şi al experţilor, faptul că Bianca Drăguşanu este pentru a doua oară consecutiv la duel nu este unul întâmplător.
Aşa cum anunţa ziarul „Click“, surse din culisele emisiunii susţin că vedetele care fac audienţă mare sunt ţinute în competiţie o perioadă cât mai lungă, chiar dacă au o prestaţie slabă. În această situaţie este şi Bianca Drăguşanu, care nu se regăseşte deloc pe ringul de dans şi nu reuşeşte să danseze aşa cum ar trebui. Cu toate acestea, ea a fost ţinută în concurs de votul publicului, care nu este aşa de corect, după cum spune acelaşi Cornel Patrichi.
Dacă votul publicului este unul „aranjat“ nu putem băga mâna în foc, însă de un lucru suntem siguri: Bianca Drăguşanu a avut foarte multe momente în care a dansat mai prost decât ceilalţi concurenţi care au plecat acasă.
Despre „votul aranjat“ a vorbit şi Liviu Stanciu, fostul prezentator al emisiunii „Vizor Monden“. „Pentru mânăria greţoasă pe care au făcut-o să păstreze o boarfă în concurs pentru audienţă, le urez celor de la PRO TV să ardă în Iad. În România, nimic nu e aşa cum pare, mai ales când e vorba de bani. Mulţi. Ce te face să crezi că nu a votat chiar PRO TV-ul în masă? Cine o votează pe Bianca?! E nesuferită şi dansează ca un portavion avariat. Poate doar Cristea a votat-o, dar ăla nu se descurcă sigur cu telefonul... e o vrăjeală pe bani mulţi, atât. Au votat cât a fost nevoie, nu prea mult, să nu-i coste... Au votat cu centrală digitală, au votat şmechereşte, crezi că a stat cineva să trimită mesaje de pe telefoane?!!...E vorba de zeci spre sute de mii de euro“