Actorul american a început să meargă la sală, iar acum arată mai bine
Neras, îmbrăcat cu un tricou roșu și jeanși gri skinny, neras de două-trei zile, LaBeouf avea în cealaltă mână un pahar de cafea și vorbea cu câțiva prieteni. La ieșirea din sală, el avea în spate un rucsac în timp ce se îndrepta spre mașina sa, scrie Daily Mail.
Starul din "Nymphomaniac" urmează în mod voluntar un tratament pentru dependența de alcool după ce, pe 26 iunie, a fost arestat pentru tulburarea liniştii publice, violarea proprietăţii şi hărţuire. El a fumat şi a avut un comportament "zgomotos şi turbulent" în timpul unei reprezentaţii a spectacolului "Cabaret", care a avut loc în teatrul Studio 54, de pe Broadway."(Shia, n.r.) a înţeles că faptele sale recente reprezintă un simptom al unor probleme de sănătate mai importante şi a făcut primul pas spre recuperarea atât de necesară", a declarat Melissa Kates, purtătoarea de cuvânt a actorului.El a petrecut o noapte în arestul poliției, apoi a fost prezentat unui judecător care a dispus eliberarea sa. Foarte afectat după incidentul din 26 iunie, Shia LaBeouf nu a pledat nici vinovat, nici nevinovat în urma acuzaţiilor aduse de poliţia din New York, acestea fiind contravenţii şi violări ale unor prevederi legale pentru care actorul riscă cel mult o pedeapsă minimă cu închisoarea, în cazul unei condamnări, relatează agenția Mediafax.
Potrivit ziarului britanic Daily Mail, LaBeouf va apărea din nou în instanță pe 24 iulie.