Românii au talent. Mihaela Rădulescu, cheia succesului sau veriga slabă a show-ului?

Vedete / 06.05.2015

Noul sezon al emisiunii „Românii au talent“ a debutat senzaţional, iar audienţele au fost foarte mari săptămână de săptămână. În ciuda acestui fapt, aproape după fiecare ediţie au apărut controverse, iar cele mai multe au avut-o în centrul atenţiei pe Mihaela Rădulescu.

Primul scandal în care a fost implicat numele juratei de la Pro TV a pornit de la faptul că Mihaela Rădulescu s-a luat de două surori care au venit să danseze la „Românii au talent“. Una dintre fetiţe a fost acuzată de iubita austriacului Felix Baumgartner că este prea grasă pentru a face dansuri.

„Dacă te pun pe cântar data viitoare şi nu ai cu cinci kilograme mai puţin, nu mai treci de mine“, i-a spus jurata unei dansatoare. „Mie nu mi s-a părut că fata e grasă. Momentul a fost bun şi asta este ceea ce mă interesează pe mine“, i-a răspuns Andra Mihaelei Rădulescu. „Ţie îţi plac dansatoarele grase? Lacul lebedelor pe 100 de kilograme pe picior! Nu merge, Andra, la gimnastică, la dans. Părerea mea a fost una calificată, a ta una populara. Păi atunci să vină toţi graşii să danseze“, a continuat diva de la Monaco.


La doar câteva săptămâni distanţă, Mihaela Rădulescu a scris pe blogul personal un text despre drepturile minorităţilor sexuale, afirmând că nu este de acord ca homosexualii să se comporte imoral pe stradă.

"Sunteţi oameni anormali, oricât vă deranjează că va numim aşa – dar, dacă vă asumaţi <<diferenţa>>, faceţi-o cu eleganţă, discreţie, convingere, nu neapărat dând iama în dulapul femeilor şi în fardurile lor. Nu ne agresaţi vizual copiii pe stradă, căci noi nu avem cui ne plânge, fiind o majoritate obligată să respecte drepturile unei minorităţi, ci respectaţi şi voi drepturile copiilor noştri de a creşte normal şi de alege...

drept", a scris vedeta pe blogul ei.

Imediat, asociaţia ACCEPT a dat publicităţii un comunicat de presă prin care condamnă declaraţiile Mihaelei Rădulescu, homosexualii din România afirmănd că vor formula o plângere la Consiliul Naţional pentru Combatere a Discriminării. Pe lângă cei din asociaţia ACCEPT, Mihaela Rădulescu a fost pusă la zid şi de mai multe vedete din ţara noastră.

Mai mult decât atât, vedeta a fost obligată şi de cei de la Pro TV să-şi ceară scuze public pentru acele afirmaţii, deoarece numele ei este asociat acum cu cel al emisiunii „Românii au talent“.
  • Catalin, luni, 11.05.2015 08:15
    In atentia PRO TV

    PRO TV !!!!!!! Chiar nu tineti cont si de parerile unanime ale tuturor ??????!!!!!!!! Scoateti-o din emisiune !!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Multi nu se mai mai uita !!!!!!!!!!!!!!! Nu mai mintiti ca audientele cresc, fiecare din tre noi stiu cateva persoane CARE NU SE MAI UITA !!!! Deci, unde creste audienta ?????

  • Remus, joi, 07.05.2015 17:12
    Radulesca

    Individa asta este vulgara, cu tupeu de neam prost si fite de Chirita la ProTV, este de-a dreptul inervanta si total nepotrivita in formatul emisiunii; daca producatorul vrea sa arate tarii parasute n-are decat - un telespectator mai putin pentru emisiune si pentru ProTV.

  • Ionel, joi, 07.05.2015 10:23
    Mihaela Radulescu show

    Dragi comentatori acum show-ul s-a mutat in sanul juriului, romanii au talent nu mai este ce a fost cu ceva timp in urma. Mihaela Radulescu este in lumina reflectoarelor de la romanii au talent si de asta pozeaza foarte indecent si provocator.

  • Lucia, joi, 07.05.2015 10:17
    Mihaela Radulescu, veriga slaba!

    Ma agaseaza comentariile ei si iesirile cu tenta sexuala, ar trebui sa inteleaga ca in showbiz ca sa ramii in top trebuie sa te reinventezi indiferent de varsta, cred ca ea a ramas undeva la nivelul anilor de "Duminica in familie".

  • Maria Ciorneiciornei, joi, 07.05.2015 09:52
    Romanii au talent

    Mihaela Radulescu nu are nimic in comun cu aceasta emisiune, chiar este foarte enervanta. Am renuntat sa mai vizionez. Ea este veriga slaba.

  • mariana, joi, 07.05.2015 08:25
    homosexuali

    de accord cu ea in privinta homosexualilor .Nu le condamna nimeni orientarile dar nu trebuie sa le etaleze si cineva trebuie sa le spuna asta

  • Victor, joi, 07.05.2015 01:04
    Criptoleasca

    Din cauza acestei "iesite din cripta" eu nu m-am mai uitat la "Romanii au talent". Citesc ca atatia altii au facut acelasi lucru dar audientele v-au crescut, asa este mincinosilor???

  • mihai, miercuri, 06.05.2015 22:55
    obiectie

    fara ia in juriu ma cistigati pe mine ca telespectator

  • Necula Gina, miercuri, 06.05.2015 21:18
    Mihaela Radulescu

    Decat comentarii rautacioase la adresa Mihaelei, mai bine amintiti - va ''Dumunica in familie", unde Mihaela era minunata! Doamnelor nu fiti rele! Aproape toate ne cautam fraierii, daca nu ati reusit lasati invidia la o parte si aveti puterea sa recunoasteti ca Mihaela este o femeie frumoasa si desteapta! Pentru vaesta ei arata grozav! Nu dati cu noroi ca nu stiti ce va rezerva viitorul!

  • noi toti, miercuri, 06.05.2015 19:46
    noi toti

    Veriga slaba. De aceea nu ma mai uit. Nu o suport. Inseala si tradeaza ca sa isi atinga scopurile.

  • Anton, miercuri, 06.05.2015 19:14
    Mihaela Radulescu si Protv

    De cand a aparut aceasta persoana la Prottv eu si familia mea nu ne mai uitam la emisiunile in care apare ea!

  • cata, miercuri, 06.05.2015 19:11
    romanii au talent

    Interesant ca am un punct de vedere asemanator cu cel al ,,vedetei`` desi nu credeam vreodata, cel legat de bolnavii pe invers, sa stea naibii in casa lor, nu sa iese pe strada facand demonstratii ca asta dovedeste chiar ca au o problema , si nu jurideca ci psihica . Cat despre calitatea de vedeta a nemtencei e discutabil

  • Liliana, miercuri, 06.05.2015 16:52
    Te crezi la concurs??

    Draga Mihaela,daca nu ti-a spus-o nimeni,ti-o repet: emisiunea "Romanii au talent" NU este un concurs de mamele resapate,asa ca te rog,pune-ti o esarfa!

  • Adi, miercuri, 06.05.2015 16:28
    Catre Mihaela Radulescu

    Este o veriga foarte slaba a soului, si cred ca a ajuns la nivelul Oanei Zavoranu!!!! Pacat pentru PRO TV ca a facut asemenea alegere!

  • Styven, miercuri, 06.05.2015 16:13
    Penibila!

    penibila!! pur si simplu arata penibila cu "baloanele" alea umflate. urat de tot! mai bine sani mai mici da naturale!!!

  • ionica, miercuri, 06.05.2015 16:13
    Raduleasca-VERIGA SLABA!

    Nu mai urmaresc nici eu emisiunea,pentru ca mi-e sila sa ma mai uit la Raduleasca cum se da in stamba.Ar trebui sa ii fie rusine,are o anumita varsta,un rol la emisiune,de componenta a juriului si ea face figuri de țață si e o nesuferita.Pacat de emisiune,mai apar si talentati autentici.

  • Aurelia, miercuri, 06.05.2015 15:27
    MAMA LEONE

    Daca inainte cu cativa ani buni, o preferam pe ea in detrimentul rivalei ei, "zana de la Surprize-surprize", azi mi-e cam sila si de ea. Cine este mai in varsta, isi aminteste de melodia MAMA LEONE! Cand i-am vazut chipul slutit de-atatea operatii estetice INUTILE, am asemanat-o cu o leoaica, cu MAMA LEONE! Pana la urma tot si-a dat arama pe fata si nu se va poate ridica la inaltimea unei DOAMNE RAFINATE, NEVER! A scris carti!? Pai si Becali a scris! :))) Si-a facut educatia pe genunchi, pe langa DAN IOSIF .... N-are decenta si este RIDICOLA!!! In emisiunea de la PRO-TV iese "ca paduchele in fata"! Vrea cu tot dinadinsul sa-i eclipseze pe colegi. Doar ca nu prea tine.......Mihaela, draga! Scoate-ti mingiile acelea de sub piele, asa numitii sani, ca-s de guma, fata draga!!! Cred ca-i suficient!!! :)))

  • adigolf, miercuri, 06.05.2015 15:01
    nu-mi place acesta femeie

    De unde pana unde....diva de la Monaco? Ce tara bolnava a ajuns Romania!!!Cat de inversate sunt valorile si ce mult este promovata nonvaloarea aici, diletanti in toate domeniile, peste tot pe strada, in conducerea companiilor inclusiv private, incredibil!!!!

  • Ana, miercuri, 06.05.2015 14:32
    Sustin cu tarie !!!!!!!!!!!

    Da, a facut niste gesturi fff urate. Nu consider ca au avut un fundament, dar, in ceea ce priveste homosexualii o sustin cu tarie. CEI DE LA ACCEPT SA NU MAI INCERCE SA NE BAGE PE GAT CEVA ANORMAL, NU VREAU SA VAD SCENE DE DRAGOSTE INTRE EI PE STRADA !!!!!!!!!! Daca ei pot sa le explice copiilor lor de ce ei nu se pot saruta cu fete sau baieti, sau ca este normal sa faca asta, eu NUU vreau sa ajung sa dau asemenea explicati !!! incetati cu incercarea de a mai prostii si indobitocii acest popor !!!! STOP !!!!!

  • catalin, miercuri, 06.05.2015 14:16
    vulgaritate si indecenta

    Mihaela R din pacate e jalnica.La show-ul asta vin oameni de conditii medii,mult mai talentati decat ea. Care-i meseria Mihaelei? la ce se pricepe ea cel mai bine? O mahaagioaica,scuze,dar asta e....Sper sezonul urmator sa n-o mai vedem.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro