România: Top 10 cei mai bogaţi burlaci

Ion Ţiriac are avere de 800 milioane de euro
Este o prezenţă din ce în ce mai discretă în peisajul din România, lăsându-l în mare parte pe fiul lui, Ion Alexandru Ţiriac, să se ocupe de afaceri. Businessman-ul câştigă din auto, imobiliare, banking şi asigurări. Afacerile le-a început imediat după Revoluţie, prima dată fiind înfiinţată Banca Ţiriac. Apoi a urmat înfiinţarea firmei AutoRom, importator exclusiv al Mercedes-Benz şi un an mai târziu a luat naştere Romcar, importator Ford. În 1994 a înfiinţat compania de asigurări Ion Ţiriac, iar în 1996 a deschis primul magazin Metro. Un an mai târziu a înfiinţat prima companie de zboruri private, Ţiriac Air
  • Nastasescu Maria Doina, marţi, 30.11.2010 21:02
    Cerul este albastru si-atunci cand este trist . . . plinge cu nori de lacrimi si bani . . . prea greu munciti !

    Din pacate regula nu este valabila pentru toti cei bogati ! Sunt printre ei si aceia care au merite, au muncit pentru acesti bani si merita tot respectul. Insa sa nu uitam ca multi au devenit bogati dupa revolutie nu prin merite ale creierului ci prin minciuna si frauda inimaginabila, platind apoi mizer pe cei ce le-au adus sume mari in buzunare . Pot fi eu, tu sau altul !!! Dar si unii si altii ( romani bogati ) au un numitor comun ! nu multumesc lui Dumnezeu pentru binele lor, dind si celoor mai saraci macar putin din multa agoniseala si asta nu este bine pentru un crestin

  • Califlor, duminică, 28.11.2010 10:05
    Nu-s de invidiat şi nici de "prins"

    Să fie sănătoşi! Au ei un motiv să fie burlaci...

  • mimi, sâmbătă, 27.11.2010 20:43
    respect

    Ce-ar fi sa ne respectam putin? Watch the language!

  • Valentina, sâmbătă, 27.11.2010 09:01
    hai lasa-ne:))

    Vai Gabriela te-ai marita cu unul dintre ei doar pentru a face bine altora? Ipocrita pamantului...nu ti-e rusine. Asta e maxima...iti spun eu daca ai vrea unul din asta l-ai vrea pentru tine...asa sunt toate cele care se uita la tipi doar dupa banii lor.

  • Gabriella, sâmbătă, 27.11.2010 08:24
    Sinceritate

    Acesti OAMENI .. bogati .. isi meritå locul . Toti care sunt invidiosi .. scriu lucruri murdare .. De ce ? Strugurii la care nu ajungi sunt acri .. Si eu as vrea så må mårit cu unul din EI .. ca så-i ajut pe cei nefericiti . Si ptr cå se apropie sårbåtorile de iarnå .. Dumnezeu så vå dea noroc si mai ales .. intelegere si .. bunåtate

  • lidia, sâmbătă, 27.11.2010 07:38
    maya

    te-ai gandit ca nici unul dintre ei nu te-ar atinge?ti-a cerut vreunul asa ceva?dute la un control draguta aici era vorba de averea lor nicidecum de viata privata iar ideea sa te atinga vreunul sa iti cam iasa din cap haha cine dracu te crezi?

  • Maya, sâmbătă, 27.11.2010 01:26
    Nici moarta, legata, fortata nu m-as lasa atinsa.....

    .....de vreunul, de vartsta apropiata varstei mele! Niste ciumati si aroganti ! Barbat superb si chiar frumos si nemaipomenit de placut atingeriui este sotul meu unic ! Hi -Ha, ce moace au maturii ! Sa fie sanatosi si sa le creasca suma ! Sa se culce cu ea in pat !

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro