România: 7 vedete sărăcite. De la glorie, la sapă de lemn!

Temistocle Popa, o legendă gata să sfârşească în stradă
Puţini sunt cei care îşi mai aduc aminte de Temistocle Popa, însă dacă ascultă piese precum "Să cântăm, chitara mea!", "Tu nu-nţelegi că te iubesc" sau "Trecea fanfara militară!" cu siguranţă că-şi vor da seama despre cine este vorba. Bunăoara, astăzi unul dintre cei mai prolifici compozitori din România este în pericol să ajungă în stradă. De ce? Unii ar spune că nerespectarea valorilor este o expresie din ce în ce mai folosită în ţara noastră, alţii, în schimb, l-ar învinui pe artist că nu s-a îngrijit la tinereţe pentru bătrâneţe. Cert este că Temistocle Popa şi soţia sa au 91 şi, respectiv, 90 de ani şi încearcă să se gospodărească cum pot mai bine. Cei doi au pensii cumulate de 21 de milioane, iar factura de gaze a reprezentat, pe două luni, 18 milioane, aşa că familia a renunţat la telefon, de exemplu.

Cei doi nu au copii şi nici alte rude. Una dintre puţinele persoane care le mai este aproape este Horia Moculescu, care spune, citat de Cancan, că autorităţile ar trebui să ia măsuri. "Pentru tot ce a dat Temistocle poporului român, consider că este social imoral ca acest om să ajungă în stradă. Chiar dacă, legal, proprietarul are dreptul de a intra în posesia locuinţei, acestui om, la 91 de ani, îi trebuie oferită o alternativă, un ajutor".
  • Ana, duminică, 05.02.2012 19:06
    Zina

    Scrieti despre lucruri la care nu va pricepeti. Este bine ca un om in varsta sa beneficieze de ajutor de specialitate, daca exista institutii specializate si decente in care sa i se poata oferi acest ajutor. Nu va dori sa-i impovareze, asadar ii va fi greu sa fie sincer in legatura cu slabiciunile sale fata de membrii familiei si sa ceara ajutorul de care ar avea nevoie. Ii va fi jena sa ceara sprijin in anumite situatii (in special unui copil de alt sex). Ii va fi greu sa-si arate vulnerabilitatea in fata familiei, mai ales dupa ce a fost puternic o viata. Pe de alta parte, personalul de specialitate poate intui mai bine nevoile unui pacient/persoana si poate veni mai usor si mai bine in intampinarea acestora. Va asigur ca este mai usor sa fii pacient care are nevoie de ajutor, decat mama in varsta si lipsita de ajutor.

  • ochi_negri, vineri, 03.02.2012 13:58
    om bogat, om sarac

    Zina, Temistocle Popa si Mihai Constantinescu au avut multi bani in perioada comunista, pe langa multe favoruri. Nu e vina nimanui ca ei nu au stiut sa si-i gestioneze, ca acum sa vina sa ceara mila la TV. Si, dupa cum au spus si Iulia si Magda, ce e asa rau sa te duci la azil? Ce atata frica ca iti ia casa? Iti ajunge pensia sa platesti azilul si nu mai traiesti in mizerie si in neputinta batranetii.

  • iulia, joi, 02.02.2012 20:35
    azil

    la un astfel de azil as sta si eu la batranete daca mi-as permite si nu mi-as chinui copiii cu problemele specifice varstei

  • flory, miercuri, 01.02.2012 21:48
    ***

    SA NU JUDECAM,NE VINE RANDUL LA FIECARE!

  • zuzucv, miercuri, 01.02.2012 18:51
    uitati-i!

    Uitati-i pe agela similea, temistocle popa, mihai constantinescu, luminita anghel, zina dumitrescu....aveti grija si patiti cumulti bani vedetele noastre care ne reprezinta bine...D-na Magda Ciumac...D-na Daniela Crudu...D-ul Ogica nu stiu mai cum...si sa nu uiati politicienii de azi si ieri...aceste adevarate vedete care ne aduc si ne-au adus unde suntem.....Romani treziti-va!!!!!!!!!!!

  • Mada, miercuri, 01.02.2012 18:30
    Mentalitati de romani inapoiati

    La noi aici in America un azil de batrini este considerat cel mai bun si de pret lucru care il poti face ptr parinti tai. Toti oameni bogati isi duc parinti la azile, ptr ca este normal si firesc, dar mintea romanului tot inapoiata si bonlava a ramas. Acolo le este foarte bine, au grija de ei, le da sa manince, au ingrijire medicala cu asistent medical, au activitati, intr-un cuvint sint foarte bine tratati. Daca ii tii linga tine ce rezolvi? ii chinui si pe ei si pe tine. Asa ca Monica trezeste-te babut-o ca tu cred ca nici acolo nu vei ajunge.

  • onutta21, miercuri, 01.02.2012 11:50
    ***

    atunci cand ai bani si nu sti ce sa faci cu ei , cum sa faci sa ii inmultesti si tot iei din sac si nu mai pui , cam asa ajungi !!!! am vazut si oameni care au avut ceva bani nu au stiut in ce sa ii investeasca si acum stau si sufla un duda :))

  • Ele, miercuri, 01.02.2012 10:29
    Pt ella

    Ce e gresit in asta? Vine de la' să îmi țin copiii', forma scurta 'să-mi' :-j

  • ella, miercuri, 01.02.2012 09:05
    ella

    Ce sa facem cu gramatica asta...."sa-mi tin copiii"???

  • bugodan, miercuri, 01.02.2012 08:44
    SARACITI ?

    As spune ca s-au intins mai mult decat aveau nevoie !

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro