România: 7 vedete cu o copilărie chinuită
Fericirea şi nefericirea sunt stări pe care le simţim fiecare dintre noi, fie că suntem oameni de rând, fie că suntem vedete. "Bătaia este ruptă din Rai" este, probabil, zicala pe care am auzit-o cel mai des în copilăria noastră. Unii dintre noi doar am auzit-o, alţii am şi simţit-o. Societatea de astăzi ne demonstrează că violenţa nu este o soluţie, din contră însă, acest lucru nu era deloc valabil acum 20, 30 de ani. Multe dintre vedetele de la noi, astăzi oameni de vază ai societăţii, au trăit în copilărie experienţe care le-au marcat, poate, întreaga existenţă. Câteva dintre ele au acceptat să vorbească, tocmai ca să demonstreze că NU, BĂTAIA NU ESTE RUPTĂ DIN RAI! Există, însă, şi exemple de vedete care au fost chinuite, fără a fi bătute, neapărat. Astăzi vom vorbi despre persoanele publice de la noi care au păşit în viaţă cu suferinţă.
Desigur, bataile nu sunt rare in familiile din Romaniam, si asta pentru ce le lipseste civilizatia , educatia si un minimum de cultura la 90 % dintre ele. Suntem o tzara de salbatici. Daca am calcula bine, si cei de la oras sunt tzarani, pentru ca nici 10 % dintre oraseni nu sunt la a treia generatie la oras, cel putin bunicii tot de la tzara au fost.Greu mai evoluam !!!
Simona ! era necesar sa spui ca profesoara era unguroiaca ? Dar cu Radu care e roman ,cu pumnul care ti l-a dat de il simti si azi cum e ? Pacat de locul pe care il ocupi la Acces in direct ; mare pacat ! Sovonismul nu e o mandrie !
ma refeream la mama Alinei Puscau
...de ce s-a mai casatorit cu el si a mai facut si cativa copii....daca a fost asa de rau de ce nu a plecat, divortat, etc....
din pacate acestea sunt doar unele din nenumaratele copilarii chinuite...trist.foarte trist...
trista viata Oanei Lis si a Danelei Gyorfi :(