România: 7 vedete care nu au învăţat nimic din greşelile lor
Adrian Mutu, pe marginea prăpastiei din cauza drogurilor
Internaţionalul român a fost de mai multe ori pe punctul să-şi distrugă cariera din cauza exceselor pe care adoră să le facă. Fie că vorbim de femei, să ne amintim de cazul Laura Andreşan, fie că vorbim despre distracţie şi bătăi în cluburi, vezi episodul cu barmanul bătut în Italia, fie că vorbim despre consumul de droguri, toate acestea i-au pătat mai mult sau mai puţin imaginea fotbalistului. În 2004, Adrian Mutu a fost concediat de echipa de fotbal Chelsea din Anglia după ce s-a descoperit că a consumat cocaină. 6 ani mai târziu, Adrian Mutu a fost descoperit pozitiv la un test antidoping după o partidă de campionat cu Bari, el evoluând atunci la Fiorentina. Atunci a fost vorba de sibutramină, iar scuza folosită a fost că a urmat un tratament cu o serie de produse de slăbit care contin această substanţă cu rol de inhibator al poftei de mâncare.
e un criminal blestemat.are instincte criminale.e gunoiul acestei tari romanica lui dracula.justitia e de kkt.ar trebui inchis vreo 25 de ani scarnavia asta.muri-i-ar copii.
S-a musamalizat crima, nu? Regulile, legile, normele societatii sunt NUMAI pentru anumiti oameni sau pentru TOTI? Se pare ca cei cu bani si cu tupeu, scapa si nu isi auma greselile lor? Da, pentru ca suntem in Romania, o tara comunista imbracata intr-o haina democrata.Democratia nu inseamna haos, nu inseamna ca ai libertatea greselilor. Whatever
Si nu ne ierta noua gresalele noastre, precum nici noi nu iertam gresitilor nostri! Care sunteti fara greseli? Cei ce gresesc in mod repetat suntem toti, nu doar cei pe care ii criticam. Poti face greseli grave din inconstienta si sa te caiesti sau poti sa te bucuri cu o satifsfactie diabolica de gresala altuia pe care tu nu ai avut ocazia s-o faci... Multi ati fi in stare sa omorati din invidie, cu buna stiinta, nu involuntar... Doar frica de inchisoare va impiedica, si nu pentru ca ati fi voi mai buni si mai corecti decat cei pe care ii aratati cu degetul. Daca va doriti adevarata dreptate pentru toti, inseamna ca aveti constiinta impecabila.
Daca nu exista dreptate pentru toata lumea, atunci sa numai existe deloc. Sau in ziua de azi se face dreptate numai pentru cei fara bani...
vai da ce risc....a plecat la munte......trebuia sa stea inchis in casa........atat timp cat nu a mai facut vreo gafa nu vad care e problema
Da, nu e la inchisoare dupa ce a omorat involuntar intr-adevar 3 oameni??? s-a judecat cazul? ce s-a hotarat? s-a musamalizat???
Celor care gresesc in mod repetat le place sa greseasca . Deci nu ai de ales, ori ii accepti asa , ori te debarasezi de ei.